Editia din 01/07/2023

Administrație locală Educație Investiții

Grădinița din Saligny va fi modernizată cu fonduri AFM

Administrația locală din Saligny a obținut fonduri de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) prin Programul „Eficiență energetică în clădiri publice” pentru implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în grădinița cu program normal Saligny, județ Constanța”. Lucrările au fost demarate la sfârșitul lunii iulie. „Pe 28 […]

Administrație locală Investiții

Rețeaua de distribuție gaze naturale din Tuzla a fost finalizată

Lucrările din cadrul proiectului „Înființarea rețelei de distribuție gaze naturale în Comuna Tuzla, județul Constanța” au fost finalizate. Începând cu 18 iulie au fost demarat procesul de aducere la starea inițială a străzilor afectate. „Sunt bucuros că a fost finalizată o investiție prin care am urmărit creşterea gradului de confort […]

Administrație locală Educație

Înființare laboratoare de științe multidisciplinare pentru elvii din Istria

Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Istria, județul Constanța”, depus de autoritățile locale la Ministerul Educației, în cadrul Componentei C15 – Educație a Planului Național de Redresare și Reziliență, a fost admis. „Am fost informați de minister că proiectul depus […]

Administrație locală

Strategia de Dezvoltare Locală a comunei Săcele a fost aprobată

În luna mai, în cadrul ședinței de Consiliu Local a fost aprobată Strategia de Dezvoltare Locală a comunei Săcele, pentru perioada 2023 -2030. Documentul reprezintă documentul strategic prin care se fundamentează direcțiile de dezvoltare durabilă multidimensională în perioada 2023-2030. Autoritățile locale din Săcele au început să lucreze, încă de anul […]

Administrație locală Mediu

Campanie de conștientizare a populației privind sortarea deșeurilor în Lumina      

În luna iulie, Primăria Comunei Lumina și Serviciul de Salubrizare au demarat o nouă campanie de conștientizare a populației cu privire la necesitatea sortării deșeurilor de către populație înainte ca acestea să fie ridicate de mașinile de gunoi. Anual, locuitorii și firmele din România trimit mii de tone de gunoi […]

Administrație locală Investiții

Fonduri guvernamentale pentru reabilitarea drumurilor din Gârliciu

Primăria Gârliciu a obținut finanțare de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru reabilitarea drumurilor din comună pe o lungime de peste 4 kilometri. Prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, derulat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, autoritățile locale au obținut 7.500.000 de lei pentru implementarea proiectului […]

Comunitate Educație

Comuna Peștera în finala pentru titlul de „Sat European de Tineret 2024”

Comuna Peștera s-a înscris în competiția European Youth Village cu un grup de tineri din localitate, coordonați de profesorul Eduard Alin Grosu. Tinerii au reușit în urma prezentării proiectului să se claseze în primele opt semifinaliste. Mai mult decât atât, în urma unei întâlniri naționale între comunele semifinaliste au ajuns […]

Administrație locală Investiții

Modernizarea infrastructurii rutiere, prioritate pentru primarul George Ionașcu

7,1 kilometri de străzi vor fi asfaltate în comună Primăria Mircea Vodă a obținut anul acesta fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, pentru modernizarea infrastructurii rutiere la nivelul comunei. Primarul George Ionașcu a semnat în luna martie primul contract de finanțare pentru asfaltarea străzilor din comună pe […]

Administrație locală Investiții

Proiectul „Alternativa Techirghiol” prezentat locuitorilor din Cumpăna

Miercuri, 19 iulie 2023, în cadrul Casei de Cultură din comuna Cumpăna, s-a desfășurat o consultare publică cu privire la obiectivul “Alternativa Techirghiol”, unde au fost invitați să participe toți cetățenii direct interesați. La eveniment au fost prezenți reprezentanții societății CONSITRANS București – proiectantul investiției, care a reprezentat Compania Națională […]