Comunitate, Educație

Comuna Peștera în finala pentru titlul de „Sat European de Tineret 2024”

Comuna Peștera s-a înscris în competiția European Youth Village cu un grup de tineri din localitate, coordonați de profesorul Eduard Alin Grosu. Tinerii au reușit în urma prezentării proiectului să se claseze în primele opt semifinaliste. Mai mult decât atât, în urma unei întâlniri naționale între comunele semifinaliste au ajuns în finală.

„Urmează o perioadă încarcată de muncă în echipă, o perioadă de studiu, de implicare, de inventivitate. Știu că sunteți dornici de afirmare, că sunteți uniți, și mai știu că puteți. Succes în noua etapă a competiției, succes în a obține tot ce vă propuneți! Suntem alături de voi!”, a transmis primarul Nicoleta Vrabie.

European Youth Village este un program strategic de dezvoltare și organizare comunitară a tinerilor din mediul rural, ce urmărește să dezvolte întregul ecosistem de tineret din mediul rural, atât în România, dar și la nivel european și internațional.

„În urmă cu câteva săptămâni, am aflat despre programul European Youth Village și Apelul pentru „Titlul de Sat European de Tineret 2024”. Fără să stăm pe gânduri, am constituit o echipă de tineri în comuna Peștera, iar împreună am lucrat asiduu la candidatura noastră. În calitate de coordonator al echipei, sunt mândru de fiecare membru: Virgil, Rareş, Cristina, Georgiana și Lavinia au contribuit cu pasiune și expertiză în domeniile lor. Împreună, am format o echipă completă și am depus candidatura noastră”, a precizat profesorul Eduard Alin Grosu.

Echipa din Peștera își propune în cadrul proiectului cu care concurează să pună în prim-plan tinerii, problemele lor și să identifice soluții viabile.

„Vrem să realizăm tot ceea ce ne-am propus pentru tinerii din comunitatea noastră. Suntem plini de entuziasm, energie și optimism în ceea ce privește acest proiect. Fiecare membru al echipei noastre este dedicat și determinat să contribuie la succesul nostru comun. În același timp, dorim să subliniem că orice tânăr sau tânără din Peștera, Izvoru Mare, Ivrinezu Mare, Ivrinezu Mic care dorește să se implice în acest proiect este binevenit”, a adăugat profesorul.

În perioada 12 – 16 iulie 2023 tinerii din Peștera i-au impresionat pe membrii juriului la Întâlnirea națională a tinerilor din comunele semifinaliste pentru titlul de Sat European de Tineret 2024 și au ajuns în finală.

„Cu bucurie și mândrie în suflet, vă anunțăm că suntem finaliști pentru titlul de Sat European de Tineret! Este o realizare deosebită pentru toți tinerii din comunitatea noastră, o dovadă a implicării și dorinței noastre de a face o schimbare în bine. Efortul nostru comun, munca susținută și ideile minunate ne-au adus în acest punct, iar acum suntem motivați mai mult ca niciodată să aducem titlul acasă! Vrem să arătăm că tinerii din Peștera, Izvoru Mare, Ivrinezu Mare și Ivrinezu Mic au un cuvânt important de spus, că avem visuri mari și dorința sinceră de a ne implica în dezvoltarea comunității noastre. Fiecare dintre noi este un strop de inspirație pentru ceilalți, iar împreună formăm o echipă puternică și unită. Vrem să facem tot posibilul să arătăm că suntem o comunitate tânără, plină de inovație, creativitate și responsabilitate. Să arătăm lumii că suntem tinerii care pot face o diferență și că ne dorim să construim un viitor mai bun pentru toți”, a precizat Eduard Alin Grosu după clasarea în finală.

Comunele finaliste vor intra într-un program de mentorat în perioada 20 iulie – 11 octombrie 2023. Depunerea candidaturii finale este pe data de 11 octombrie 2023. Comunele care vor primi titlul de Sat European de Tineret 2024 vor fi anunțate în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural, ce va avea loc în Hălăucești (Iași) în data de 11 noiembrie 2023.

Titlul de ”Sat European de Tineret” este oferit de către Guvernanța programului European Youth Village satelor sau comunelor ce își doresc ca prin acest program să facă o schimbare în comunitatea lor, iar pe parcursul anului în care vor purta acest titlu, toate activitățile, proiectele, evenimentele sau acțiunile ce vor fi organizate la nivel local vor urmări să crească participarea tinerilor și a autorităților în vederea rezolvării unor probleme sau nevoi ale tinerilor din comunitate, cât și îmbunătățirii unor aspecte care-i vizează în mod direct pe tinerii din mediul rural.

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*