Administrație locală

5 proiecte de hotărâre aprobate de consilierii locali din Siliștea

Consiliul Local al comunei Siliştea s-a reunit în şedinţă ordinară de lucru la data de 26 august  2021, în sala de ședințe din cadrul Căminului Cultural Siliştea. 
Pe ordinea de zi au fost cinci proiecte de hotărâre inițiate de primarul Mihai Soare și care au fost aprobate de consilierii locali.
La punctul 1 pe ordinea de zi a fost aprobat procesul verbal al şedinţei din data data de 29 iulie 2021. În cadrul ședinței a fost votat proiectul de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință.
Aleșii locali au dezbătut și aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2021.
La punctul patru pe ordinea de zi s-a aflat proiectul de hotărâre privind aprobarea drepturile băneşti aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare pe luna iulie 2021, proiect de a fost votat de consilierii locali.
Ultimul punct pe ordinea de zi i-a vizat pe elevii din comună, aleșii locali au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea numărului şi a cuantumului burselor şcolare ce se vor acorda elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din comuna Siliştea pe semestrul II al anului şcolar 2020-2021.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*