Administrație locală

Lista de investiții pe anul 2021 aprobată de consilierii locali din Saligny

Joi, 15 aprilie consilierii locali din Saligny s-au reunit în ședință ordinară pentru a dezbate proiectele aflate pe ordinea de zi, proiecte inițiate de primarul Ion Beiu.
Pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte de hotărâre, ambele fiind votate de aleșii locali. La primul punct a fost aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea și indexarea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2022. Conform legislației în vigoare aceste trebuie aprobate până la data de 30 aprilie a anului în curs. 
La cel de-al doilea punct consilierii locali au dezbătut și aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli şi a listei de investiţii pe anul 2021. 
„La capitolul investiții ne-am axat pe continuarea proiectelor și a lucrărilor demarate în anii trecuți. Prin aprobarea bugetului au fost alocate atât fonduri pentru funcționarea instituției cât și pentru dezvoltarea comunei”, a precizat primarul Ion Beiu. 
Printre investițiile ce vor fi continuate se numără: extindere rețea alimentare cu apă în localitatea Faclia zona Tabără, extindere rețea iluminat public sat Faclia zona Tabără, amenajare tren sport în localitatea Ștefan cel Mare, extindere și modernizare rețele străzi zona Tabără, localitatea Faclia, construire și dotare centru medical în localitatea Saligny, realizare proiect tehnic casă mortuară Faclia, modernizare și reabilitare a suprafeței din DE 662 localitatea Ștefan cel Mare, modernizare și reabilitare intersecție Frunzelor și Mărgăritarului din localitatea Ștefan cel Mare, sistematizare și construire de șanțuri colectoare scurgere și evacuare ape pluviale în zona Faclia – strada Prunilor și strada Energiei, modernizare și reabilitare rețele străzi în comuna Saligny.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*