Sportivii Clubului Sportiv Municipal Constanța au încheiat luna iulie cu un bilanț remarcabil, reușind să cucerească nu mai puțin de 79 de medalii în competițiile naționale și internaționale. Palmaresul include 35 de medalii de aur, 20 de argint și 24 de bronz, rezultate care confirmă nivelul ridicat al performanțelor obținute de reprezentanții clubului.
Cea mai prolifică secție a fost, și de această dată, natația, care a adus nu mai puțin de 49 de medalii: 27 de aur, 10 de argint și 12 de bronz. Performanțele au fost obținute atât la competiții internaționale, cât și la Cupa României, unde înotătorii constănțeni au dominat întrecerile.
Un rezultat foarte bun a fost înregistrat și de secția de șah, cu 13 medalii (5 de aur, 2 de argint și 6 de bronz), urmată de ciclism, cu șase medalii, dintre care una de aur. Sportivii de la atletism au cucerit patru medalii, iar boxul a contribuit cu trei medalii obținute în competiții internaționale.
La nivel mondial, canotorii CSM Constanța au urcat pe podiumul Campionatelor Mondiale, aducând o medalie de argint și una de bronz. De asemenea, secția de kempo a obținut un titlu european, echivalent cu o medalie de aur, iar echipa de volei a câștigat bronzul la Jocurile Europene Universitare.
Medalii la toate nivelurile competiționale
Rezultatele sportivilor constănțeni au fost obținute în competiții de cel mai înalt nivel. Astfel, în luna iulie, CSM Constanța a cucerit:
- 2 medalii la Campionatele Mondiale;
- 4 medalii la Campionatele Europene;
- 7 medalii în alte competiții internaționale;
- 4 medalii la Campionatele Naționale;
- 44 de medalii la Cupa României;
- 18 medalii în competiții locale și naționale.
Directorul CSM Constanța, Mihai Ochiuleț, consideră că rezultatele obținute demonstrează valoarea sportivilor clubului și oferă motive de optimism pentru finalul anului competițional.
„Chiar dacă a fost și încă este extrem de cald, sportivii noștri au fost la înălțime. Ei ne arată că adevărata performanță nu ține cont de vreme și, aș adăuga, nici de vremuri. Am depășit 400 de medalii de toate felurile și la toate nivelurile, cifră care ne dă speranțe în obținerea unui rezultat remarcabil la finele anului”, a declarat Mihai Ochiuleț.
Prin rezultatele obținute în luna iulie, CSM Constanța își consolidează poziția printre cele mai performante cluburi sportive din România, iar numărul total al medaliilor cucerite în acest an depășește deja pragul de 400, confirmând constanța rezultatelor și valoarea sportivilor care reprezintă clubul în competițiile naționale și internaționale.








