Echipa de volei feminin a CSM Constanța traversează o perioadă intensă de schimbări în această vară, după un sezon apreciat pentru rezultatele obținute. Conducerea clubului a anunțat despărțirea de cinci dintre jucătoarele importante ale lotului, dar și sosirea a șapte voleibaliste cu experiență, în vederea consolidării echipei pentru sezonul competițional 2026-2027.
Printre sportivele care nu vor mai evolua pentru formația de la malul mării se numără Anja Asonja, Jovana Biberdzic, Whitney James, Claudia Lupescu și Mihaela Manole.
Cariera acestora va continua pe noi coordonate. Anja Asonja a semnat cu echipa italiană Sigel-Seap Marsalla, Jovana Biberdzic va evolua pentru CSM Lugoj, iar Claudia Lupescu își va continua activitatea în Spania, la Club Voleibol Melilla. Whitney James va face parte din programul de pregătire al naționalei Cubei, în timp ce Mihaela Manole va rămâne aproape de volei, făcând trecerea de pe teren pe banca tehnică, unde va pregăti grupa U15 a clubului.
Reprezentanții CSM Constanța le-au mulțumit sportivelor pentru contribuția avută la parcursul echipei și le-au transmis succes în noile provocări profesionale.
În același timp, clubul a reușit să perfecteze transferurile a șapte jucătoare experimentate, care vor contribui la dezvoltarea unei formații și mai competitive. Cinci dintre noile achiziții sunt din România, iar două provin din străinătate.
Potrivit clubului, noile sportive au evoluat de-a lungul carierei la formații de prestigiu din Divizia A1, precum CS Volei Alba-Blaj, CSO Voluntari și Dinamo București, dar și în campionate puternice din Spania, Brazilia, Croația, Suedia, Finlanda sau în competițiile universitare din Statele Unite ale Americii.
Noile transferuri se vor alătura nucleului de jucătoare care au ales să continue la CSM Constanța și în sezonul următor. Este vorba despre Alexandra Spînoche (23 de ani, ridicătoare), Andreea Cîmpu (28 de ani, centru), Gabriella Rocha da Silva (29 de ani, centru), Andreea Cristea Minca (20 de ani, libero), Beatrice-Ramona Postea (32 de ani, ridicătoare) și Alexia-Nicole Toma (17 ani, atacant din extremă).
Conducerea Clubului Sportiv Municipal Constanța a transmis un mesaj de bun venit noilor jucătoare, precizând că acestea vor fi prezentate oficial în perioada următoare. Totodată, oficialii au mulțumit sportivelor care au ales să continue la Constanța și să lupte pentru îndeplinirea obiectivelor din noul sezon.











