După primele șase medalii obținute la început de aprilie, săptămânile de mijloc au adus noi rezultate scontate și notabile pentru sportivii și echipele tehnice ale Clubului Sportiv Municipal Constanța.
Astfel, la capitolul Alte competiții internaționale, Bianca Mei-Roșu și-a adăugat la palmares o medalie de argint în proba de dublu mixt și una de bronz în cea de simplu la WTT Youth Star Contender Metz, Franța, iar Elena Zaharia s-a clasat pe treapta a treia a podiumului de simplu la WTT Feeder Cappadocia II 2026, Turcia. În plus, cele două campioane au contribuit decisiv la calificarea echipei feminine de tenis de masă în finala Campionatului Național, după dubla victorie, 3-0 și 3-1, obținută în fața Rapidului București.
La categoria Campionate Naționale, triatloniștii Carol Popa, Raul Petre și Amalia Singuran s-au clasat pe podiumul competiției de Duatlon, Carol cu aur la U23 și seniori, Amalia cu argint la juniori 1, respectiv bronz la seniori și U23, în timp ce Raul a sosit al treilea la secțiunea de vârstă U23.
La aceeași categorie de competiții sportive, șahista Diana Nicola Dospin a câștigat bronzul la șah clasic și dezlegări, în timp ce Magdalena Maria Curcă, Maria Toma, Alexandra Georgescu, Ilio Stănculeț și Christian Toma au obținut calificarea în loturile naționale aferente grupelor de vârstă 14, respectiv 12 ani.
De asemenea, canoista Bianca-Andreea Alexandrov a obținut argintul la proba de fond 5000 m. desfășurată în cadrul Campionatului Național de fond destinat seniorilor. Secția kaiac-canoe a Clubului a performat și în cadrul Cupei României, unde aceeași sportivă a câștigat cursele de pe distanțele 200, 500. și 1000 m., în timp ce kaiaciștii Iulian Nistor și Ruben-Alexandru Săcrieru au terminat pe locul II proba de 1000 m., dublu.
Secțiunea Alte competiții locale și naționale, inclusiv faze intermediare ale acestora și-a trecut în cont trei medalii obținute la Cupa „Mării Negre” de cicliștii Cristian Boiagian, locul I, Lucas Dumitrache și Antoonia Fulina, ambii locul III, toți la categoria U15.
Sporturile de echipă au contabilizat câte o calificare în contul voleiului feminin la Turneul Final U15 și Turneul Semifinal 2 U17, două victorii pentru rugbyiștii U16 și U18, trei succese pentru baschetbaliștii U18 în cadrul turneului de calificare, un nou succes pentru handbaliștii juniori 3 calificați la Turneul Semifinal, o clasare pe locul 13 din 46 pentru tinerii practicanți ai sportului sub panou U15, dar și două înfrângeri pentru senioarele din echipa de volei în disputa pentru locul 5 în clasamentul final.
În total, la mijlocul lunii aprilie, sportivii și echipele tehnice ale CSM Constanța au mărit zestrea clubului cu 18 medalii, dintre care 6 de aur, 4 de argint și 8 bronz, cu următoarea configurație: Campionate Naționale – 8, dintre care 2 de aur, 2 argint și 4 de bronz; Cupa României – 4, dintre care 3 de aur și 1 de argint, Alte competiții internaționale – 3, dintre care 1 de argint și 2 de bronz, Alte competiții locale și naționale, respectiv faze intermediare ale acestora – 3, dintre care 1 de aur și 2 de bronz.







