Social

Ziua Armatei Române sărbătorită în municipiul Medgidia

Cu ocazia Zilei Armatei Române, la Monumentul Eroului Român din Municipiul Medgidia au avut loc manifestări dedicate comemorării soldaților căzuți pe câmpul de luptă. La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor publice din municipiu, cadre militare, asociații militare și cetățeni.
Festivitatea a debutat cu intonarea imnului național și oficierea serviciului religios de pomenire a ostașilor români. 
La eveniment a fost prezent și edilul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, care a depus o coroană de flori în numele administrației locale. “Este ziua cinstirii memoriei eroilor noștri, care și-au sacrificat viața pentru ca această națiune să dăinuiască de-a lungul istoriei, a celor care s-au dedicat apărării patriei, care prin jertfa lor au contribuit la formarea naţiunii şi a statului român. Avem cu toții datoria de a ne apleca cu recunoștință, respect și mândrie asupra semnificației acestui moment, atât pentru cei care slujesc sub drapelul tricolor, cât și pentru întreaga națiune. La mulţi ani, Armatei Române! La mulţi ani, România!”, a transmis edilul.
La Monumentul Eroului Român au depus coroane de flori reprezentanți ai unităților militare din Medgidia, ai instituțiilor publice, asociații ale cadrelor militare în rezervă și în retragere și partide politice.
Manifestările s-au încheiat cu defilarea detașamentului de onoare, în aplauzele celor prezenți.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*