Iunie, luna dedicată copiilor, aduce în prim-plan o nouă etapă a campaniei educaționale „Istoria spusă altfel”, derulată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). Proiectul are ca scop promovarea istoriei Dobrogei într-un mod atractiv și accesibil pentru elevii din școlile și liceele județului Constanța.
În aceste zile, specialiștii muzeului au lansat o nouă inițiativă în cadrul campaniei: „Dobrogea – între legendă și adevăr istoric. Care este originea numelor de localități din județul Constanța?”. Proiectul le oferă elevilor ocazia de a descoperi, prin povești captivante și discuții interactive, cum s-au născut denumirile localităților din zonă și ce mituri, evenimente istorice sau elemente geografice le-au inspirat.
Primele două prezentări au avut loc în zilele de 2 și 3 iunie, în fața unor clase de a VI-a de la Școala Gimnazială nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” din Constanța și de la Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” din Nicolae Bălcescu. Elevii au aflat informații fascinante despre localități precum Lazu, Tuzla, Costinești, Medgidia, Constanța, Agigea, Adamclisi, Valu lui Traian, Nicolae Bălcescu, Ciocârlia, Băneasa sau Negru Vodă.
Discuțiile au atins nu doar aspecte istorice, ci și realități economice, geografice și sociale, oferind un context larg și dinamic în care istoria prinde viață. Prin intermediul acestui demers, MINAC își propune să-i apropie pe cei mai tineri de patrimoniul local și să le trezească interesul pentru rădăcinile locului în care trăiesc.
Proiectul va continua pe parcursul lunii iunie în alte instituții de învățământ din județ, oferind noi ocazii pentru elevi de a înțelege și aprecia identitatea multiculturală și bogata moștenire istorică a Dobrogei.