Consiliul Județean Constanța

Raport preliminar: Probleme grave identificate la Spitalul Județean Constanța. Primele măsuri deja implementate

Într-un demers ce urmărește asigurarea transparenței instituționale și îmbunătățirea calității serviciilor medicale, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a prezentat un raport parțial al verificărilor desfășurate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Controlul, inițiat în luna noiembrie 2024 – imediat după preluarea mandatului – vizează o analiză detaliată a activității spitalului, inclusiv evaluarea serviciilor medicale, a infrastructurii, a respectării programului de lucru de către personal și a modului de derulare a contractelor cu furnizorii.

După șase luni de verificări, au fost identificate o serie de nereguli grave, printre care:

  • Consultații în ambulatoriu desfășurate în afara programului și fără evidență în sistemul informatic, ceea ce a dus la lipsa decontării serviciilor de către Casa de Asigurări de Sănătate;
  • Lipsa specialiștilor în Ambulatoriul Integrat, inclusiv absența unui medic cardiolog;
  • Nerespectarea programului de lucru de către cadre medicale, atât superioare, cât și medii;
  • Numeroase sesizări privind comportamentul inadecvat al personalului față de pacienți;
  • Probleme cu gestiunea stocurilor de medicamente și materiale, inclusiv expirarea unor produse;
  • Emiterea nejustificată de cartele de acces;
  • Spații improprii în clădirea principală și în secțiile exterioare, cum este cazul secției de urologie, cu tâmplărie deteriorată;
  • Subsoluri insalubre, cu infiltrații care pun în pericol structura clădirilor;
  • Fonduri cheltuite ineficient în relația cu furnizorii privați, mai ales pentru servicii care puteau fi realizate intern;
  • Nereguli în livrarea porțiilor de hrană – inclusiv livrarea către pacienți care nu puteau consuma alimente solide;
  • Deficiențe igienico-sanitare în cadrul serviciului de catering.

În urma acestor constatări, Consiliul Județean a început implementarea unor măsuri corective, unele deja finalizate:

  • Radiologia spitalului preia acum toate investigațiile imagistice în intervalul de zi, reducând costurile cu furnizorii privați;
  • A fost încheiat contractul cu furnizorul privat de analize medicale și s-a reînființat laboratorul propriu, cu sprijinul Spitalului de Boli Infecțioase;
  • Laboratorul de Microbiologie este acum complet funcțional;
  • S-au luat măsuri pentru remedierea deficiențelor din serviciul de catering;
  • Verificările asupra tuturor contractelor cu furnizorii continuă în mod constant.

Președintele Consiliului Județean subliniază că procesul de verificare nu s-a încheiat:
„Corpul de Control își continuă activitatea în cadrul Spitalului. Suntem atenți la nevoile cetățenilor și căutăm soluții permanente pentru a remedia deficiențele din sistemul medical județean”,  a declarat Florin Mitroi.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*