Primaria municipiului Medgidia va realiza proiectul Reabilitarea sistemelor municipale existente de colectare si transport deseuri PHARE 2004.rdquo; Proiectul are drept scop, reabilitarea si modernizarea infrastructurii de colectare si transport a deseurilor municipale.
Obiectivul general este imbunatatirea calitatii mediului inconjurator in Medgidia, prin reducerea depozitarii deseurilor solide.
Prin implementarea acestui proiectul se vor asigura servicii de salubritate de calitate in conditiile respectarii cerintelor standardelor de management al deseurilor. Modernizarea infrastructurii de colectare si transport propusa prin acest proiect va asigura conditiile optime pentru proiectarea si dezvoltarea unui sistem integrat de management al deseurilor in regiune.
Proiectul este necesar si oportun datorita situatiei existente in municipiul Medgidia in ceea ce priveste sistemul de gestionare a deseurilor si Strategia de actiune nationala pentru alinierea la standardele europene in domeniul protectiei mediului.
Proiectul propus constituie prima etapa de implementare a colectarii selective, etapa in care se vor construi 40 de puncte de colectare selectiva amplasate in cartierele cu blocuri de locuinte si 2 puncte amplasate in zona perurbana, satele Remus Opreanu si Valea Dacilor. Aceste puncte de colectare se vor dota cu eurocontainere pentru 4 tipuri de deseuri reciclabile (hartie, sticla, plastic, metal) si pentru deseuri amestecate. Vor fi montate si doua prese de compactat (balotat) pentru reducerea volumului de deseuri reciclate. Costul proiectului este de 703.174,5 euro cu fonduri prin programul Phare 2004 – Coeziune Economica si Sociala si fonduri de la bugetul local.
Primaria municipiului Medgidia va desfasura o campanie de informare a populatiei, privind principiile de colectare selectiva a deseurilor menajere in vederea constientizarii beneficiilor acestui proiect. Unitatile de invatamant si institutiile publice vor organiza actiuni de colectare a hartiei si sticlelor din material plastic, prin actiuni de genul Ziua celor 3R ( Recuperare, Reciclare, Refolosire).
Implementarea proiectului va duce la eliminarea pericolelor pentru sanatatea populatiei, a problemelor de mediu, la imbunatatirea aspectului general al infrastructurii urbane, reducerea fenomenului de vandalism, vagabondaj, eliminarea depozitarii gunoaielor pe carosabil.
Datorita diversificarii economice generate de colectarea separata a deseurilor, in Medgidia vor aparea noi locuri de munca, se vor crea conditii noi de dezvoltare economica si sociala, va creste interesul investitorilor si se va mari potentialul turistic al zonei.







