Actualitate

Proiectul de lege privind cumulul pensiilor cu salariile a fost adoptat, tacit, de Senat

Proiectul de lege care interzice, in cazul bugetarilor, cumulul pensiei cu salariul, in cazul in care pensia este mai mare decat salariul mediu brut pe economie, a trecut, miercuri, de Senat prin adoptare tacita. Proiectul de lege pentru reglementarea sistemului de cumul al pensiilor cu veniturile salariale avea termen de adoptare pe 10 septembrie. Proiectul fusese discutat, in sesiunea anterioara, in plenul Senatului, si retrimis la Comisia pentru munca, pentru un raport suplimentar. Senatorii se aratasera, la acel moment, nemultumiti de amendamentele propuse plenului de catre Comisie. Comisia pentru munca recomandase plenului, anterior, sa adopte o serie de propuneri formulate de senatorii PNL, privind impozitarea graduala a veniturilor care se cumulau cu pensiile de la stat. Astfel, un amendament formulat de liberali prevede ca pensionarii apartinand sistemului public de pensii sa fie impozitati cu 16% daca nivelul pensiei nete incasate este mai mic sau cel mult egal cu nivelul salariului mediu brut pe economie. Un alt amendament liberal stabileste o cota de impozitare de 30 la suta daca nivelul pensiei nete incasate este mai mare decat nivelul salariului mediu brut pe economie, dar mai mic sau cel mult egal cu opt salarii medii brute pe economie. O alta propunere liberala priveste aplicarea unei cote de impozitare de 60 la suta daca nivelul pensiei nete incasate este mai mare decat nivelul a patru salarii medii brute pe economie, dar mai mic sau cel mult egal cu opt salarii medii brute pe economie. PNL a propus, de asemenea, o cota de impozitare de 80 la suta pentru veniturile suplimentare obtinute de pensionarii de la stat pentru o pensie neta incasata mai mare decat nivelul a opt salarii medii brute pe economie. Proiectul a trecut prin adoptare tacita de Senat in forma mentionata deoarece Comisia pentru munca nu a reusit sa redacteze un raport suplimentar. Proiectul a fost introdus tardiv pe ordinea de zi, si, astfel, va fi dezbatut de Camera Deputatilor in calitate de Camera decizionala. Proiectul ii vizeaza pe beneficiarii dreptului la pensie pentru limita de varsta apartinand sistemului public de pensii cat si sistemelor neintegrate sistemului public, care realizeaza venituri salariale sau, dupa caz, asimilate acestora, din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire potrivit legii. Legea mentioneaza ca respectivele venituri trebuie sa fie realizate in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiiilor nationale, comnpaniilor nationale si societatilor la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala. Potrivit legii adoptate tacit de senatori, acesti pensionari pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate in conditiile in care nivelul pensiei incasate este mai mic sau cel mult egal cu nivelul salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat. Potrivit proiectului, pensionarii cumularzi care la data intrarii in vigoare a legii exercita activitati profesionale pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire in functie, au obligatia ca in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a legii sa opteze in scris intre suspendarea platii sumei pensiei nete aflate in plata care depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie pe durata exercitarii activitatii, sau incetarea raportului de munca, de serviciu sau a actului de numire.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*