Sport

Comuna Amzacea are club sportiv

Primăria a înființat Clubul Sportiv Luceafărul Amzacea de drept public și a obținut Certificatul de Identitate Sportivă de la Ministerul Tineretului și Spotului.
„Ne-am dorit să înființăm acest club pentru a reuni mai multe ramuri sportive si pentru a putea sprijini financiar legal activitățile și competițiile la care participă elevii și tinerii din comună. Am ales ca cei trei membrii care alcătuiesc comitetul director al clubului să fie tineri din comună, care să vină cu entuziasm, idei și soluții. Implicând oameni din comunitatea locală putem dezvolta ramurile sportive. Președintele clubului este Femi Onur, vicepreședinte – Gobeajă Cătălin, secretar – Bilal  Aihan. Primii doi fiind chiar jucători în cadrul echipei de fotbal”, a precizat primarul Romică Stan.
Clubul Sportiv are culorile verde – galben și are în structura sa următoarele compartimente: compartimentul Economico-Financiar și Administrativ, fotbal, volei, handbal, baschet, rugby, tenis, badminton, squash, șah, dans sportiv, scrimă, gimnastică, gimnastică ritmică, dans sportiv, lupte, box, arte marțiale, ciclism, sportul pentru persoane nevoi speciale, atletism, compartimentul Juridic și Resurse Umane.
În cadrul Clubului Sportiv își vor desfășura activitatea secția de fotbal  – echipa Luceafărul Amzacea, actualmente înscrisă în Campionatul județean de Fotbal Constanța Liga a V a, dar și ansamblul Amzăcenii în cadrul căruia își desfășoară activitatea 44 de copii. 
Sportul contribuie în mod esențial la dezvoltarea fizică armonioasă, la menținerea stării de sănătate la cote optime precum și la întărirea spiritului de echipă și a celui de competiție. Practicarea sportului de către copii și tineri este o necesitate imperativă ale cărei beneficii pe termen mediu și lung sunt foarte însemnate. De aceea administrația locală va căuta soluții pentru a dezvolta și celelalte ramuri sportive din cadrul Clubului. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*