Social

Targul de toamna organizat de prichindeii din comuna Tuzla

Toamna este antotimpul miresmelor, al frunzelor galbene si ruginii, este momentul in care culegem roadele pamantului si ne pregatim sa intampinam iarna. Gradinarii si educatoarele din Tuzla au celebrat acest anotimp plin de culoare si savoare prin actiunea Targul de Toamna.
In data de 26.10.2017, edilul comunei Tuzla Resit Taner, viceprimarul Ban Constantin si consilierul Daniel Stoica, directorul Scolii Gimnaziale Nr. 1 Tuzla Radu Buzan, impreuna cu echipa de la Centru pentru Tineret „Ion Creanga”, au participat la Targul de Toamna organizat de Gradinita cu program normal nr.1 si Gradinita Piticot.
Gradinitele din comuna Tuzla au organizat evenimentul dedicat toamnei in aceeasi zi, dar la ore diferite astfel incat cei invitati sa ii poata onora cu prezenta. Invitatii au gustat din produsele traditionale pregatite de catre copii si parinti, produse de casa precum: dulceata, gem, zacusca, prajituri; si expuse sub indrumarea cadrelor didactice. Edilii au gustat si au cumparat din toate bunatatile expuse, iar banii obtinuti din vanzarea produselor vor fi folositi pentru fondul gradinitelor.
„Ursuletii, Iepurasii, Albinutele sunt grupele de copii minunati de la Gradinitele din comuna Tuzla. Am fost impresionati de buna organizare, de bunatatile expuse, de cat de frumos este in interiorul claselor”, a declarat Maria Iris Pascal, administratorul Centrului pentru Tineret Ion Creanga, Tuzla.
Lucrari de modernizare a strazilor din comuna Tuzla
Administratia locala Tuzla lucreaza la modernizarea infrastructurii rutiere a comunei prin realizarea lucrarilor de asfaltare si construire a trotuarelor.
In cadrul interviului acordat publicatiei Graiul Dobrogei de catre consilierul Daniel Stoica am fost informati ca: „S-a finalizat lucrarea de asfaltare a strazilor Castelului, Campului si strada Eternitatii din localitatea Tuzla. Strada Eternitatii a fost afectata de ploi si diferite lucrari, iar in urma lucrarilor de reabilitare prin pietruire si asfaltare, locuitorii din zona si din comuna Tuzla sunt foarte multumiti deoarece pe aceasta strada, cetatenii isi conduc persoanele decedate pe ultimul drum”.
Consilierul Daniel Stoica ne-a declarat si ca se continua lucrarile de construire a trotuarelor prin montarea pavelelor pe strada Pietei si pe strada Cerealelor. De asemenea, acesta a mentionat ca se vor demara lucrarile de construire a bordurilor si a trotuarelor prin pavare si pe strazile ce au fost asfaltate, astfel incat aceste strazi sa fie complet modernizate.
Tot in ceea ce priveste infrastructura rutiera a comunei Tuzla, administratia locala continua modernizarea acesteia prin montarea indicatoarelor in toate intersectiile din comuna Tuzla si pe strazile ce intersecteaza DN39. Aceste lucrari de modernizare a infrastructurii sunt realizate cu fonduri de la bugetul local.
Potrivit consilierului Daniel Stoica, administratia publica locala a comunei Tuzla, condusa de edilul Resit Taner alaturi de Consiliul Local lucreaza la proiecte ce vizeaza reteaua de canalizare a apei uzate si reabilitarea drumurilor din intreaga comuna, iar cum timpul permite, se vor demara lucrarile la noua constructie a gradinitei „Piticot” cu program prelungit. De asemenea, administratia locala a comunei Tuzla a depus documentatia proiectelor ce au fost aprobate spre finantare prin PNDL 2: „Extindere canalizare comuna Tuzla, judetul Constanta” si „Reabilitare si schimbare destinatie cladire publica „Corp C1″ (cladire fost sediu primarie) in cladire cabinete medicale, extindere pe orizontala si pe verticala cu 1 etaj si mansarda, UAT comuna Tuzla, strada Constantei, nr.67”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*