Strangere de ajutoare pentru sinistratii din Moldova
Consiliul Judetean Constanta (CJC) impreuna cu Primaria Constanta, au plasat in municipiu, patru corturi militare, pentru strangerea ajutoarelor pentru sinistratii.
Constantenii s-au mobilizat si au adus la corturile amenajate de Consiliul Judetean Constanta si Primaria Constanta, fiecare dupa posibilitati, materiale de constructii, alimente neperisabile, articole vestimentare si paturi, lucruri de care cei din zonele sinistrate au mare nevoie.
Cristian Moldovanu, purtatorul de cuvant al CJC, a declarat ca a trimis invitatii la toate primariile din judetul Constanta, pentru a se alatura acestei initiative si sa amplaseze corturi pentru ajutorarea sinistratilor. Administratiile locale au raspuns promt cererii de a amplasa corturi, astfel ca s-au amenajat deja 12 spatii pentru colectarea ajutoarelor, in urmatoarele localitati: Mangalia, Baneasa, Medgidia, Eforie, Cernavoda, Navodari, Harsova, Negru Voda, Ovidiu si Techirghiol. Purtatorul de cuvant al CJC, a declarat: „Vom strange ajutoare pentru sinistratii din zona Moldovei toata luna iulie.
Primele camioane de la Consiliul Judetean Constanta vor pleca catre zonele cu inundatii saptamana viitoare. Cele doua dintre corturile amenajate in Constanta, se afla in parcul de langa Consiliul Judetean Constanta, la intrarea in institutie din str. Traian, iar orele in care se pot aduce ajutoare sunt intre 09.00 si 20.00.
Alt punct de colectare se afla in incinta Teatrului de Opera si Balet „Oleg Danovski” iar orele de colectare sunt intre 09.00 si 18.00. Cel de+al patrulea centru de colectare este in incinta Pavilionului Expozitional si este deschis intre orele 10.00 si 20.00.






