”NU hotilor din conducerea tarii, NU jafului si saraciei pe care ati instaurat-o in tara.” Asta au strigat, varstnicii care au participat la miting.
Protestele continua in judetul Constanta. Dupa ce saptamana trecuta au iesit in strada bugetarii afiliati Cartelului Alfa, apoi profesorii, vineri a venit randul pensionarilor. Dis de dimineata 200 de membri ai Sindicatului Pensionarilor si ai Partidului Popular si Protectiei Sociale Constanta (PPPS) s-au adunat in fata sediului Prefecturii pentru a-si spune pasurile. “Respectarea legilor pe care le-au votat, stoparea saraciei, pedepsirea celor vinovati de dezastrul economic si financiar al tarii” aceasta este doar una din doleantele lui Marin Mandescu, presedintele PPPS Constanta.
Batranii spun ca s-au saturat de Guvernul condus de Emil Boc si care in opinia lor a adus numai saracie in Romania. „Nu ai bani sa platesti intretinere, telefon, lumina si toate hangaralele, de imbracaminte nu mai vorbim, o carpesti, o imbraci” a declarat suparat unul dintre participantii la miting. Principala nemultumire a pensionarilor o reprezinta valoarea punctului de pensie. Mai exact ei cer ca punctul de pensie sa ramana 45 % din salariul mediu brut pe ecomonie si sa nu fie aplicata coplata serviciilor medicale. „incepand cu 1 ianuarie 2011, toti pensionarii vor plati contributia de sanatate de 5,5lei, asta cu toate ca sanatatea este la pamant” spune un pensionar, care a participat la protest.
Dupa doua ore, in care batranii Constantei si-au strigat nemultumirile, presedintele PPPS a lasat un memoriu Prefectului Claudiu Palaz cu toate solicitarile pensionarilor si a trimis si un exemplar presedintelui Romaniei, Traian Basescu. „Va acuzam pe dumneavoastra, ca ati promovat virusul coruptiei, mafiotismului, clientelismului, ridicarea propriei dumneavoastra elite la rang de stat”,este doar un paragraf din scrisoarea de protest adresata de pensionarii din Constanta autoritatilor. Si cine are urechi, sa auda!
Si pensionarii au iesit
Pensionarii constanteni au pichetat vineri Prefectura










