In urma cu o saptamana, angajati ai Consiliului Judetean Constanta (CJC), au mers in orasul Baneasa, in vederea distribuirii rechizitelor necesare in semestrul II din anul scolar 2011 2012 pentru prescolari si scolari.
Aproximativ 950 de scolari si prescolari din cele patru scoli si patru gradinite, s-au bucurat nespus de mult de darurile primite de la Consiliul Judetean Constanta. „Copilasii au primit tot ceea ce este necesar pentru buna desfasurare a orelor de curs. Micutii au asteptat nerabdatori sa probeze noile ghiozdane si de asemenea, sa incerce noile rechizite scolare”, a declarat Gelu Iordache, primarul orasului Baneasa.
Programul numit „Rechizite scolare pentru copiii prescolari si elevii din clasele I-VIII din mediul rural ai judetului Constanta” a fost demarat in anul 2008 de administratia judeteana. Acesta face parte din programul de sustinere a invatamantului din mediul rural al judetului Constanta, care cuprinde, de fapt, doua programe – cel de distribuire de rechizite scolare si cel al asigurarii unui sistem educational informatizat.
Obiectivul general al acestui program il reprezinta ajutorarea elevilor din mediul rural in parcurgerea instructiv-educativa, prin acordarea fiecarui copil a unui set de rechizite scolare.










