Scolarii si prescolarii au participat in prima zi a noului an scolar la doua evenimente importante, cel al inaugurarii Liceului Tehnologic din comuna Independenta dar si al gradinitei renovate si modernizate din Movila Verde, cu sprijinul important al Consiliului Judetean Constanta (CJC).
La fiecare nou inceput de an scolar, fiecare dintre noi, indiferent daca suntem elevi, parinti, bunici sau profesori speram ca acesta sa fie mai bun decat cel precedent. Filele intoarse din calendarul ajuns in luna septembrie ne fac sa ne reamintim primele zile de scoala din viata fiecaruia dintre noi, cu trairile, sfiala si optimismul pe care cu totii le-am trait an de an in acest anotimp.
Cu aceste ganduri au participat la inaugurarea Liceului Tehnologic, Grup Scolar Independenta alaturi de edilul sef Cristea Gascan, elevi, parinti, bunici, cadre didactice dar si invitati de seama. Evenimentul a inceput cu o slujba oficiata de preotul paroh in curtea unitatii scolare dupa care a fost taiata panglica inaugurala a acestui obiectiv, de catre primar impreuna cu presedintele Consiliului Judetean Constanta Nicusor Constantinescu, cel caruia Cristea Gascan i-a multumit pentru tot sprijinul pe care acesta l-a acordat comunei Independenta de-a lungul timpului. Printre invitati s-au mai numarat consilieri judeteni, senatorul PSD Nicolae Moga, Maria Moga impreuna cu Doinita Apostol de la Inspectoratul Scolar Judetean Constanta, directorul Dragalina Monica alaturi de toate cadrele didactice.
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a avizat infiintarea unitatii preuniversitare in comuna Independenta, conditia avizarii fiind aceea ca toate lucrarile de extindere a unitatii prin cele patru laboratoare si un laborator de patiserie cu chiosc, sa fie finalizate. ”Au fost aprobate clasele a IX-a si a XII-a dorinta mea pe mai departe fiind aceea de a readuce copiii de clasa a X-a din cadrul scolii din comuna Cobadin”, a subliniat edilul.
Liceul Tehnologic de la Independenta va avea ca domenii de instruire: industria alimentara (industria laptelui si a carnii) si prestari in industria alimentara. De asemenea, salile de clasa au beneficiat de mobiler nou ce a fost achizitionat cu sprijinul Consiliul Judetean Constanta (CJC). in aceasta unitate scolara isi vor desfasura activitatea un numar de 600 de copii aici existand si o clasa de seral pentru cei ce nu si-au finalizat studiile. “Toti copiii au dreptul la invatatura, scopul nostru fiind acela de a asigura conditiile optime de pregatire si elevilor foarte buni la invatatura pe care parintii nu-i pot tine la scolile din oras”, a declarat Cristea Gascan in cadrul evenimentului de inaugurare.
Momentul a fost cu atat mai important cu cat evenimentul are doua momente importante: odata pentru ca acest corp extins nu a existat si de asemenea pentru ca lucrarile au fost facute cu bani de la Consiliul Local, in regie proprie. in cadrul serbarii, Cristea Gascan i-a oferit presedintelui CJC Nicusor Constantinescu o diploma de excelenta pentru aportul adus la dezvoltarea educatiei in mediu rural. La randul sau, Nicusor Constantinescu a oferit elevilor dar si cadrelor didactice o icoana. ”Este o zi foarte emotionanta pentru mine, mai cu seama pentru faptul ca si fiul meu a pasit azi in primul sau an scolar. Am astfel o dubla calitate, cea de parinte si de sef al judetului. Important este sa credem unii in ceilalti si sa nu uitam ca tot ceea ce conteaza este buna educatie a copiilor, a nepotilor nostri si pentru asta ma voi lupa mereu”, a declarat Nicusor Constantinescu.
Gradinita noua la Movila Verde
Tot pe data de 12 septembrie, s-a inaugurat si gradinita cu program normal din Movila Verde. Alaturi de parinti si copii, printre invitatii la inaugurare s-au numarat presedintele Consiliului Judetean Constanta Nicusor Constantinescu, Senatorul PSD Nicolae Moga dar si alti invitati. Constructia a fost posibila prin modernizarea si reabilitarea fostei cladiri a CAP-ului, cu sprijinul Consiliului Judetean Constanta. Gradinita are o suprafata de 360 mp dispune de: 2 sali de clasa, vestiare si grupuri sanitare separate pentru cele doua grupe (mica – mijlocie si mare – pregatitoare), o sala de mese, un laborator informatica, o sala pentru joaca, un sediu social ce gazduieste un birou pentru politie, un punct administrativ si un punct sanitar.
Reabilitarea cladirii a constat in schimbarea acoperisului, a pardoselii, modernizarea grupurilor sanitare etc. Astfel ca, un numar de 37 de copii se vor bucura de cele mai bune conditii, de multe jucarii si de spatii pentru joaca.
Un moment emotionant a fost acela in care presedintele Nicusor Constantinescu i-a oferit in dar directorului Dragalina Monica, o icoana ce-l infatiseaza pe Isus Hristos copil. De asemenea, acesta a oferit si ghiozdane cu carti de colorat, acuarele si jucarii iar Nicolae Moga a daruit gradinitei tablouri cu personaje din basme.