Elevii Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia vor păși în noul an școlar într-o clădire complet reabilitată și adaptată cerințelor actuale. Investiția a fost realizată prin proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice”, finanțat prin PNRR, care prevede modernizarea tuturor celor trei corpuri ale liceului, cu o suprafață totală de peste 1.500 de metri pătrați.
Pentru a nu afecta desfășurarea cursurilor, lucrările au început cu corpul C2, care a fost deja finalizat. Din această toamnă, elevii vor învăța în săli de clasă complet dotate, cu mobilier nou și table inteligente.
Modernizări realizate
Printre lucrările executate se numără: izolarea termică a pereților cu vată bazaltică ignifugată, refacerea hidroizolației terasei, schimbarea tâmplăriei cu ferestre eficiente energetic, introducerea sistemului de încălzire în pardoseală, montarea de panouri solare și fotovoltaice.
Clădirea are acum instalații electrice noi, corpuri de iluminat LED cu senzori de prezență și o centrală pentru detectarea incendiilor. De asemenea, au fost instalate sisteme moderne de climatizare și ventilare cu recuperare de căldură. Grupurile sanitare au fost complet renovate, inclusiv unul destinat persoanelor cu dizabilități, iar accesul este asigurat printr-o rampă special amenajată.
Educația, prioritate pentru administrația locală
Primarul Valentin Vrabie a subliniat că educația rămâne în centrul preocupărilor administrației locale: „Pentru noi, investițiile în educație sunt esențiale. Ne dorim ca fiecare copil din Medgidia să beneficieze de condiții moderne și sigure pentru a învăța și a se dezvolta. Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu este doar un exemplu, iar proiectele de modernizare vor continua până când toate unitățile de învățământ din oraș vor fi aduse la standarde europene”.
Investiții ample în infrastructura educațională
În ultimii ani, municipiul Medgidia a trecut printr-un proces accelerat de modernizare a școlilor și grădinițelor. Printre proiectele deja finalizate se numără reabilitarea grădinițelor, modernizarea celor două corpuri ale Colegiului Național „Kemal Atatürk” și a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu”. Totodată, au fost modernizate Școlile Gimnaziale „Mircea Dragomirescu”, „I.L. Caragiale” și „Spiru Haret” și a fost construită o creșă ultramodernă.
În prezent, sunt în desfășurare lucrările la corpurile C1 și C3 ale Liceului „Dragomir Hurmuzescu”, iar pentru Liceul „Nicolae Titulescu” proiectul de reabilitare este deja în implementare. Administrația locală a depus și cereri de finanțare pentru Școlile „Lucian Grigorescu”, „Mihail Sadoveanu” și „Constantin Brâncuși”, cu scopul de a finaliza procesul de modernizare pentru toate unitățile de învățământ din municipiu. În paralel, cele 13 instituții de învățământ preuniversitar din oraș au fost dotate cu mobilier modern, calculatoare, table interactive și materiale didactice printr-un proiect dedicat.
Cu peste 20 de proiecte aflate în diferite etape, Medgidia se conturează ca un model de bună practică în atragerea de fonduri nerambursabile și dezvoltarea infrastructurii educaționale.








