Ziua Națională a României, una dintre cele mai importante sărbători pentru românii de pretutindeni, a fost celebrată cu solemnitate și emoție la Medgidia. Comunitatea s-a reunit pentru a onora 1 Decembrie, ziua în care s-a împlinit visul de veacuri al Marii Uniri.
„Noi suntem români, noi suntem români!” – acesta a fost refrenul care a răsunat puternic, la unison, din glasurile celor prezenți la spectacolul organizat de Primăria Municipiului Medgidia, în colaborare cu Garnizoana Medgidia. Evenimentul a reunit oficialități locale, reprezentanți ai instituțiilor publice și numeroși locuitori ai municipiului.
Manifestările au debutat cu intonarea imnului național și cu arborarea drapelului tricolor, într-un moment încărcat de solemnitate. În deschidere, reprezentantul Garnizoanei Medgidia, doamna sublocotenent Șerban Andreea, a dat citire mesajului transmis de Șeful Statului Major al Apărării cu prilejul Zilei Naționale.
Pentru a sublinia importanța istorică a zilei de 1 Decembrie 1918, istoricul Adrian Ilie a vorbit despre semnificația Marii Uniri și despre impactul acestui moment fundamental asupra destinului României moderne.
Atmosfera de sărbătoare s-a amplificat odată cu melodiile cu tematică patriotică și dansurile populare tradiționale românești. Pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”, medgidienii – copii, tineri și vârstnici – s-au prins într-o horă simbolică a unității și au aplaudat prestațiile artiștilor Casei de Cultură „Ioan N. Roman”. Soliștii i-au încântat cu interpretări pline de emoție, aducând bucurie și vibrație sufletească prin fiecare vers.
Întregul eveniment a fost o celebrare autentică a identității naționale și a spiritului românesc.
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!










