Politic

Mircea Geoana, suspendat pentru sase luni din partid

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a fost suspendat pentru sase luni din PSD, decizia fiind luata, luni, de Biroul Permanent National, cu majoritate de voturi. Decizia de suspendare a lui Geoana pentru sase luni este prevazuta la alin. (5) art. 12 din Statut, referitoare la sanctiuni. Pentru suspendarea lui Geoana au votat 16 membri ai BPN, in timp ce alti sase au fost impotriva.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, in conferinta de presa de la finalul sedintei ca BPN a decis sa il sanctioneze pe presedintele Senatului, Mircea Geoana, si a spus ca acesta va avea ocazia sa demonstreze daca mai vrea sa ramana in echipa PSD. „Am luat aceasta decizie, e un avertisment foarte clar, e o sanctiune pentru domnul Geoana si sunt convins ca in perioada urmatoare domnul Geoana va avea ocazia sa ne demonstreze ca vrea sa ramana in echipa PSD”, a spus Ponta, intrebat daca BPN l-a sanctionat pe Geoana.
El a refuzat sa precizeze natura sanctiunii, motivand ca sanctiunea va fi prezentata public dupa ce va fi redactata.
„Regret faptul ca am ajuns in aceasta situatie, nu este vina noastra, dar era important ca astazi sa punem capat acestui subiect artificial si PSD sa se exprime asa cum este normal vizavi de lucrurile care privesc viata Romaniei si scena politica, si asta vom face de acum incolo”, a mai spus Ponta.
Liderul PSD a precizat ca responsabilitatea pentru o eventuala urmatoare sanctiune ii revine lui Geoana.
„Pentru mine, acest subiect este inchis. Din punctul meu de vedere, sanctiunea este un semnal foarte clar, pe care recunosc ca imi doresc ca domnul Geoana sa il inteleaga foarte corect”, a mai afirmat Ponta.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*