Reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța își propun ca prin „Calendarul Constanței de altădată” să aducă în fața publicului nu doar evenimentele luminoase și personalitățile marcante ale orașului, ci și realitățile mai puțin plăcute ale vieții cotidiene. Potrivit acestora, deși astfel de episoade au fost, de multe ori, evitate, faptele penale și actele de violență făceau parte, inevitabil, din viața orașului și umpleau, la fel ca și astăzi, paginile ziarelor vremii.
Muzeul aduce în atenția publicului un nou episod din seria dedicată trecutului orașului, intitulat „D’ale urbei”, care surprinde de această dată o întâmplare dramatică petrecută în portul Constanța, în urmă cu aproape 90 de ani.
Potrivit documentelor de epocă, în seara zilei de 13 ianuarie 1936, o violentă încăierare a avut loc într-o cârciumă din apropierea portului, implicând zeci de muncitori. Evenimentul este consemnat de ziarul „Dobrogea Jună”, în numărul apărut a doua zi.
Totul s-a petrecut în cârciuma „Grivița”, de pe strada Ștefan cel Mare. În jurul orei 19.00, mai mulți muncitori din port, aflați la masă împreună cu vătaful Fănică Portofel, petreceau în local. La un moment dat, aproximativ 30 de alți muncitori au intrat și au încercat să ocupe mesele libere. Pentru că cele două grupuri făceau parte din tabere diferite, între ei a izbucnit rapid un conflict verbal, care a degenerat într-o încăierare deosebit de violentă.
Conform relatărilor din presa vremii, în timpul bătăii au fost scoase cuțite și revolvere, iar mai mulți muncitori din ambele tabere au fost grav răniți. Localul a fost serios avariat, geamurile și ușile fiind distruse.
Poliția a intervenit de urgență, iar la fața locului s-a deplasat comisarul Zahiv, șeful poliției judiciare, însoțit de un număr mare de agenți și gardieni. În urma intervenției, au fost efectuate peste 30 de arestări. Nu se cunoaște dacă în urma acestui incident au existat victime decedate, însă este cert că principalii vinovați au ajuns în fața instanței.
Specialiștii MINAC atrag atenția că astfel de conflicte între muncitorii din port nu erau o raritate în perioada interbelică, însă cel din 13 ianuarie 1936 s-a remarcat prin amploare și prin nivelul extrem de violență.
O posibilă explicație a acestor tensiuni ține de situația socială din acea perioadă. În multe cazuri, firmele din port preferau să angajeze muncitori noi, mai ieftini, în detrimentul celor vechi, care își cunoșteau drepturile. Acest lucru genera conflicte și nemulțumiri profunde.
Un caz similar este menționat și într-un articol din „Dacia”, din 13 ianuarie 1925, când Ministerul Muncii a declanșat o anchetă în portul Constanța, în urma unei sesizări a sindicatelor. Se reclama faptul că persoane din alte meserii erau angajate ilegal, făcând concurență neloială muncitorilor portuari.
Portul Constanța, considerat plămânul economic al orașului și al României Mari, aducea prosperitate, dar și numeroase probleme sociale, de la conflicte de muncă până la infracționalitate, contrabandă și trafic.
Toate acestea fac parte din istoria mai puțin cunoscută a orașului, pe care Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța încearcă să o readucă în atenția publicului prin seria „Calendarul Constanței de altădată”.










