Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Constanța găzduiește Sesiunea Națională de Rapoarte Arheologice 2025: peste 200 de specialiști se reunesc la MINAC

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), în parteneriat cu Ministerul Culturii și cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, organizează în perioada 28–30 mai 2025 Sesiunea Națională de Rapoarte Arheologice. Evenimentul, deosebit de important pentru comunitatea științifică din România, va reuni peste 200 de specialiști din întreaga țară.

Participanții vor prezenta rezultatele cercetărilor arheologice desfășurate în anul 2024, atât preventive, cât și sistematice, în cadrul a patru secțiuni tematice: Arheologie Preistorică, Arheologia Epocii Fierului, Arheologie Greacă și Romană și Arheologie Medievală.

Găzduirea acestei sesiuni științifice reprezintă un moment de referință pentru MINAC și pentru orașul Constanța, care se suprapune pe vestigiile anticului Tomis. Dobrogea, considerată un veritabil muzeu în aer liber datorită numeroaselor sale situri arheologice, oferă un cadru ideal pentru un asemenea eveniment. Revenirea sesiunii naționale la malul Mării Negre după două decenii este o recunoaștere a valorii și potențialului patrimoniului cultural-istoric local.

Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu de revitalizare a cercetării arheologice și de valorificare a patrimoniului constănțean, coordonat de MINAC și susținut financiar de Consiliul Județean Constanța.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*