Administrație locală, Mediu

Sistemul de iluminat public din Săcele va fi modernizat

Autoritățile locale au obținut finanțare neramburasibilă pentru implementarea proiectului privind modernizarea sistemului de iluminat public la nivelul comunei prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public derulat de Administrația Fondului de Mediu.

Iluminatul public are o arie largă de acțiune, cu un impact direct asupra membrilor unei comunități locale, având rolul de a asigura atât orientarea și circulația în siguranță a pietonilor și a vehiculelor pe timp de noapte, cât și crearea unui ambient corespunzator în orele fără lumină naturală.

Consilierii locali au aprobat, în cadrul ședinței ordinare din luna mai, documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici precum și acordul privind asigurarea și susținerea contribuției financiare aferente cheltuielilor implementării proiectului „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în comuna Săcele, județul Constanța”.

Cu fondurile obținute se va moderniza și eficientiza sistemul de iluminat public din comună prin montarea a 389 lămpi LED ce vor fi dotate cu concentratoare de date ce vor permite accesarea lor de la distanță și integrarea în sistemul centralizat de telegestiune.

„Prin implementarea proiectului urmărim obținerea unui serviciu de iluminat public corespunzător interesului general al comunității locale. Modernizarea sistemului existent are ca scop reducerea cheltuielilor pe care le avem cu energia electrică”, a precizat primarul Ion Oprea.

Investiția are o valoare totală de 1.066.409,62 lei și o durată de realizare de l2 luni.

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*