Autoritățile locale au obținut finanțare pentru implementarea proiectului „Eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Pantelimon, județul Constanța”. Cererea de finanțare a fost depusă în cadrul Programului – Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public derulat de Administrația Fondului pentru Mediu.
„Pe 16 martie am primit încă o veste bună, proiectul privind modernizarea iluminatului public, depus în vara anului trecut la Administrația Fondului pentru Mediu a fost aprobat. Sunt bucuros că roadele muncii depuse încep să apară! Cu răbdare, tenacitate și dorința de a avea o comună frumoasă, ajungem la realizarea proiectelor pe care ni le-am propus!”, a transmis primarul Costel Armășescu.
Proiectul „Eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Pantelimon, județul Constanța” vizează modernizarea iluminatului public din localitățile Pantelimon de Jos, Runcu și Călugăreni. Astfel vor fi instalate 297 aparate de iluminat tip led, 230 dintre acestea vor avea o putere de 30 wați și 67 – 60 vați și va fi montat un sistem de telegestiune care permite reglarea fluxului la nivelul întregului obiectiv de investiții.
Investiția presupune: realizarea unui iluminat public corect orientat către utilizatori, adaptat la funcțiunile spațiului public și la ritmul comunei și care să contribuie astfel la prelungirea accesibilității spațiilor rurale; gestionarea centralizată în timp real a sistemului de iluminat public care generează reducerea costurilor de întreținere; realizarea unui iluminat public dinamic corelat cu ritmul comunei (modificarea dinamică a nivelului iluminării ca urmare a monitorizării traficului auto și pietonal) conducând la economii de energie electrică, crearea unui iluminat interactiv făra a compromite siguranța populației, montarea unor aparate de iluminat care respectă principiile eco-designului, contribuind astfel la economisirea de resurse.
„Urmează ca în perioada următoare să semnăm contractul de finanțare ce are o valoare de 965.221,26 lei. Durata de realizare a investiției este de 12 luni și include atât proiectare cât și execuție lucrări”, a mai precizat primarul Costel Armășescu.