Administrație locală, Investiții

Se continuă lucrările de construire a creșei din comuna Lumina

Lucrările de construire a grădiniței din comuna Lumina sunt în grafic. La sfârșitul lunii iunie a fost turnată placa de planșeu pentru fundație.  Investiția se realizează cu fonduri de la Compania Națională de Investiții și va fi finalizată până la sfârșitul lunii august.

Noua clădire destinată copiilor cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani va fi amplasată pe str. Morii, nr. 79.

Conform proiectului, clădirea este organizată în trei nuclee funcționale: zonă administrativă, zonă destinată copiilor și zonă a spațiilor tehnico-gospodărești. Creșa are un număr de patru dormitoare egal cu numărul de grupe, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare, spații pentru luat masa dar și cabinet medical. Totodată sunt prevăzute și funcțiuni auxiliare precum spălătorie, călcătorie, biberonerie sau bucătărie. Proiectul este de tipul Creșă mică (4 grupe, capacitate totală 40 de copii).

Primăria Lumina a predat amplasamentul prin Hotărâre de Consiliul Companiei Naționale de Investiții iar autorizația de construire a fost emisă încă din data de 19.07.2023.

Prin Compania Națională de Investiții s-au realizat procedurile de achiziție publică, s-au contractat lucrările de execuție iar după finalizarea acestora obiectivul de invesții va fi predat către Primăria Lumina, căruia îi revine sarcina de a o da în folosință și de a o administra.

Valoarea totală a investiției este de 6 milioane de lei.

Amintim că lucrările de construire a creșei au fost demarate la sfârșitul lunii martie.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*