Primăria Gârliciu a demarat în primăvara anului trecut proiectul „Sistem de supraveghere video și dotare dispecerat în comuna Gârliciu, județul Constanța”. Autoritățile au finalizat extinderea sistemului de supraveghere video existent și dotarea dispeceratului și urmează să achiziționeze 2 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice pentru încheierea proiectului.
Investiția s-a realizat cu fonduri europene obținute în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.1.2 –Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC”.
Obiectivul general al proiectului constă în extinderea la nivelul comunei a sistemului de supraveghere video existent și dotarea dispeceratului, precum și achizitionarea a 2 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice.
Proiectul a presupus dotarea comunei Gârliciu cu un sistem de supraveghere video format din 53 camere dintre care 9 camere cu facilitate de recunoaștere număr de înmatriculare, la ieșirile/intrările din comună. Restul de 45 de camere au fost amplasate de-a lungul străzilor principale ale comunei și străzilor care asigură legătura cu instituțiile și obiectivele publice.
„Necesitatea investiției a fost dată de: scăderea și îmbătrânirea populației comunei – vulnerabilitate și ținta frecventă a infractorilor; subdimensionarea sistemului actual de supraveghere video; sporirea riscului producerii de infracțiuni ca urmare a lipsei locurilor de muncă din comună; inexistența unui sistem de identificare numere de înmatriculare autovehicule; prezența de-a lungul comunei a drumului județean DJ222F. Proiectul contribuie la contracararea lipsurilor în ceea ce privește dotările legate de Ordinea Publică și Siguranța cetățeanului prin extinderea și modernizarea sistemului de supraveghere video pentru o monitorizare cât mai amplă a activităților din spațiile publice și descurajarea infracțiunilor” a declarat primarul Anica Tufă.