Marți, 13 august, primarul Mădălina Negru a semnat la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare privind obiectivul de investiții „Modernizare tramă stradală în comuna Târgușor, județul Constanța”.
„Sunt bucuroasă că am semnat contractul de finanțare pentru modernizarea drumurilor din comună. În perioada aceasta pregătim documentația pentru organizarea licitației în vederea desemnării constructorului”, a transmis pentru publicația noastră primarul Mădălina Negru.
Primăria Târgușor a primit fonduri în valoare de 3.534.727,71 lei (peste 700.000 de euro) prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny pentru modernizarea străzilor din comună.
Proiectul Modernizare tramă stradală în comuna Târgușor, județul Constanța” presupune asfaltarea străzilor pe o distanță de 2.230 metri liniari și construire poedețe, acostamente, accese curți și rigole de preluare a apelor pluviale. Prin implementarea proiectului vor fi modernizate străzile: Fundătura Izvor, Atelierelor, Spicului, Podului, Panseluței, Fermei.
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat, pe 13 august, 44 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 569.745.638,99 de lei. Primăria Târgușor a fost singurul beneficiar din județul Constanța.