La sfârșitul lunii iulie, Primăriei Amzacea i-a fost alocată suma de 20.213.471,70 lei pentru înființarea rețelei de canalizare în satele Casicea și General Scărișoreanu de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Autoritățile locale au demarat procedurile necesare pentru semnarea contractului de finanțare.
Comuna Amzacea a primit fonduri de la MDLPA, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, pentru realizarea investiției “Înființare rețea de canalizare în satele Casicea și General Scărișoreanu din comuna Amzacea, județul Constanța”.
“Este o investiție importantă pentru locuitorii din Casicea și General Scărișoreanu. Conductele de ape uzate vor fi introduse pe o lungime de 20 de kilometri, iar la finalul lucrărilor gospodăriile vor fi branșate la rețeaua de canalizare. Pregătim documentația necesară în vederea semnării contractului de finanțare”, a precizat primarul Romică Stan.
În ședința de Consiliu Local din luna august a fost aprobat proiectul de hotărâre privind actualizarea studiului de fezabilitate și a devizului general al proiectului “Înființare rețea de canalizare în satele Casicea și General Scărișoreanu din comuna Amzacea, județul Constanța”. Printre documentele pe care autoritățile le mai pregătesc în vederea semnării contractului de finanțare se află: autorizația de construire, extrasul de carte funciară pentru terenurile pe care se realizează investiția, studiul topografic pe baza căruia a fost întocmit studiul de fezabilitate, etc.
Investiția presupune introducerea rețelelor de apă uzată pe o distanță de 20 kilometri, construirea unei stații de epurare și a șapte stații de pompare și repompare ape uzate.