Lucrările de execuție privind Consolidarea și restaurarea monumentului istoric – Biserica „Sfinții Voievozi” și a Turnului Clopotniță, comuna Vulturu, județul Constanța sunt în grafic. Acestea au fost demarate la mijlocul lunii august.
„Lucrările s-au desfășurat conform graficului. A fost făcută și o plată către executant. Sperăm că până în luna decembrie să se finalizeze renovarea acoperișului”, a precizat primarul Eugen Marius Berbec.
Biserica „Sfinții Voievozi” din Vulturu este monument istoric și de arhitectură, fiind înscris în Lista Monumentelor Istorice din România.
Lăcașul de cult a fost construit în perioada 1892-1895 iar în 1895 a fost ctitorit cu hramul „Sfinții Voievozi”. De-a lungul timpului s-au realizat diverse reparații și lucrări de consolidare. Utima intervenție a fost făcută în anul 2004, atunci lăcașul de cult a trecut printr-o serie de intervenții precum: schimbarea învelitorii din tablă, înlocuirea tâmplăriei originale cu alta din PVC, pictarea semicalotei altarului și a intradosului turlei.
„Biserica s-a degradat în timp. În urma unei expertize tehnice am decis să efectuăm lucrări de restaurare și consolidare. Lucrările au o valoare de 4.200.000 de lei. Am alocat de la bugetul local suma de 1.100.000 de lei și am solicitat finanțare pentru finalizarea lucrărilor de la Secretariatul de Stat pentru Culte”, a precizat primarul Eugen Marius Berbec, la demararea lucrărilor.
Conform expertizei tehnice s-au constatat la nivelul bisericii următoarele degradări și neconformități: fisuri izolate în pereții de zidărie, trotuarele prezintă fisuri ce facilitează infiltrarea și stagnarea apelor pluviale în zona fundațiilor, porțiuni degradate sau chiar cu fragmente lipsă a tencuielilor exterioare, etc. De asemnea la interior sunt prezente zone de pereți și tavane degradate din cauza infiltrațiilor, elementele din lemn ale șarpantei sunt degradate din cauza infiltrațiilor de la nivelul învelitorii, etc.
Lucrările de restaurare și consolidare presupun: izolarea fundației, montare trotuare, refacerea zidăriei exterioare, realizarea unor centuri de beton la nivelul pereților existenți, schimbarea învelitorii existente cu una din tablă zincată, înlocuirea tâmplăriei PVC cu una din lemn, etc. La interior se vor realiza reparații la tencuielile existente, zugrăveli, pardoseala din dușumea va fi revizuită prin reparații punctuale etc.
Turnul Clopotniță a fost construit în anii 90. În urma expertizei tehnice s-a constatat că pe exteriorul clădirii se observă degradări la baza zidăriei, iar structura de rezistență nu este conformă cu normativele în vigoare, etc. Soluția propusă de proiectant este demolarea clopotniței și construirea unei noi clădiri care va fi realizată în conformitate cu normele și exigențele actuale în construcții.
Conform autorizației de construire, perioada de execuție a lucrărilor de consolidare și restaurare este de 36 de luni de zile.