Administrație locală, Investiții

Casa Agronomului din Osmancea va fi reabilitată termic și seismic

Primarul Dumitru Guriță a semnat, la sfârșitul lunii iunie, ordinul de începere a lucrărilor din cadrul proiectului privind „Consolidare și reabilitare termică moderată Casa Agronomului”. Investiția se realizează cu fonduri europene obținute Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 — Valul renovării, Axa 2 — Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.1: Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice.

„Începând cu 5 iulie, reprezentanții societății care vor executa lucrările de consolidare și reabilitare termică a Casei Agronomului din localitatea Osmancea au început organizarea de șantier. Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni”, a precizat primarul Dumitru Guriță.

Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea unei clădiri ce aparține domeniului public al Comunei Mereni – Casa Agronomului din Osmancea, prin lucrări de consolidare și reabilitare termică moderată. Clădirea are o suprafață de 181 mp și deservește ca și spațiu administrativ pentru compartimentul administrativ (godpodăria comunală) al Primăriei Mereni.

În ceea ce privește consolidarea imobilului se vor efectua lucrări precum: subzidiri cu beton armat la nivelul fundațiilor de piatră; transformarea structurii de zidărie simplă nearmată în structură cu diafragme moi; tratarea crăpăturilor și a fisurilor din zidărie cu rășini epoxidice; desfacerea învelitorii, a șarpantei, a planșeului din lemn existent în vederea refacerii acestora; realizarea unei centuri din beton armat la partea superioară a zidurilor; etc. După realizarea consolidării, imobilul se va încadra în clasa de risc seismic Rs IV, corespunzătoare construcţiilor la care răspunsul seismic  aşteptat este similar celui obţinut la construcţiile proiectate pe baza prescripţiilor în vigoare.

Prin reabilitarea termică moderată a imobilului se va realiza prin anveloparea clădirii și dotarea ei cu o instalație bazată pe o pompă de căldură care să funcționeze în sistem „monovalent” și „monoenergetic” (pompa de căldură acoperă întregul necesar de căldură pentru încălzire şi preparare apă caldă menajeră fără altă sursa de căldură, doar energia electrică). Iluminatul general se va reface și va fi bazat pe lămpi cu LED. După finalizarea lucrărilor, clădirea se va califica în nZEB și va respecta prevederile Legii 101/2022.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*