Cu fonduri europene obținute în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență administrația locală din Saligny implementează proiectul „Sistem de supraveghere video stradal în comuna Saligny, județul Constanța”.
Lucrările de montare a camerelor se supraveghere video au fost demarate în luna septembrie și sunt aproape de finalizare. Înființarea sistemului de supraveghere video presupune montarea a 100 de camere video în punctele importante din toate satele dar și crearea unui centru de monitorizare în timp real a situației din comună ce oferă acces în timp real la toate camerele, senzorii și alte dispozitive de colectare a datelor. Centrul de monitorizare va fi amenajat în căminul cultural din localitate.
„Realizarea sistemului de supravehere video stradal are ca scop descurajarea fenomenului infracţional la nivelul comunei, îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi creşterea nivelului de siguranţă, monitorizarea traficului, dar şi colectarea de dovezi în cazul săvârşirii unor infracţiuni şi adoptarea unor reacţii prompte în caz de urgenţe” a precizat primarul Ion Beiu.
Administrația locală a obținut finanțare, în valoare de 2.179.958,56 lei cu TVA, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în cadrul apelului de proiecte Pilonul IV – Coeziune economică, socială și teritorială – Componenta C10 – Fondul local, Investiția I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local) pentru obiectivul de investiție: “Sistem de supraveghere video stradal în comuna Saligny, județul Constanța”.
Pe lângă înființarea sistemului de supraveghere video, în cadrul proiectului vor fi achiziționate și montate și două stații de încărcare electrice, ce vor fi amplasate în perioada următoare în spații special amenajate. Stațiile de încărcare vor fi folosite pentru încărcarea microbuzelor electrice pentru transportul elevilor. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul anului.