Comuna Mircea Vodă continuă pașii concreți către tranziția energetică și independența față de sursele convenționale de energie. După aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Înființare Centrală Fotovoltaică Tip Prosumator în Comuna Mircea Vodă, Județul Constanța”, administrația locală a lansat procedura de achiziție publică pe platforma SEAP, iar în prezent proiectul se află în faza de evaluare a ofertelor depuse de operatorii economici interesați.
Această etapă este una esențială în implementarea proiectului, întrucât va conduce la desemnarea societății care va executa efectiv lucrările pentru construirea centralei fotovoltaice. Investiția este finanțată prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, și reprezintă un pas important în direcția dezvoltării sustenabile a comunei Mircea Vodă.
„Suntem în etapa de evaluare a ofertelor și ne dorim ca, în cel mai scurt timp, să desemnăm firma care va realiza lucrările. Este un proiect ambițios, cu beneficii reale pentru comunitate. Centrala fotovoltaică nu este doar o investiție în infrastructură, ci o investiție în viitorul verde al comunei noastre. Ne dorim ca Mircea Vodă să devină un exemplu de bună practică în domeniul utilizării energiei regenerabile”, a declarat primarul George Ionașcu.
Valoarea și sursa finanțării
Valoarea totală a proiectului este de 1.383.976,29 lei, din care 972.049,96 lei provin din finanțare nerambursabilă acordată prin Fondul pentru Modernizare, iar 411.926,33 lei reprezintă contribuția din bugetul local. Contractul de finanțare a fost semnat în decembrie 2024 (nr. 432/13.12.2024), iar lucrările sunt programate să se finalizeze până la 31 decembrie 2026.
Detalii tehnice și impactul investiției
Centrala va fi amplasată pe un teren de 7.000 m² situat în extravilanul localității Mircea Vodă, din care aproximativ 3.500 m² vor fi utilizați pentru instalarea panourilor fotovoltaice. Sistemul va avea o putere totală de 0,17784 MWp, fiind alcătuit din panouri monocristaline de 570 Wp fiecare, de ultimă generație.
Energia produsă va fi utilizată pentru: alimentarea instituțiilor publice (școli, grădinițe, primărie, cămine culturale); iluminatul public; funcționarea celor două stații de încărcare pentru vehicule electrice (câte 22 kW fiecare).
Centrala va produce anual o cantitate estimată de 221,08 MWh, suficientă pentru acoperirea integrală a consumului energetic al instituțiilor publice, reducând totodată emisiile de CO₂ cu aproximativ 135,28 tone/an. Pe termen lung, producția totală estimată depășește 4.400 MWh, într-o perioadă de 20 de ani.
O investiție pentru viitorul durabil al comunei
Prin acest proiect, administrația comunei Mircea Vodă își reconfirmă angajamentul față de obiectivele europene privind combaterea schimbărilor climatice, promovarea sursele regenerabile de energie și creșterea eficienței energetice. Centrala fotovoltaică va contribui la reducerea costurilor de funcționare a instituțiilor publice și la protejarea mediului, consolidând imaginea unei comunități orientate spre sustenabilitate și inovație.








