Fonduri Europene

Lucrări de reabilitare a locuințelor din Satu Nou

În cadrul proiectului “FORTIN pentru Satu Nou, Mircea Vodă – transformarea unei comunități marginalizate într-o comunitate prosperă” se reabilitează 17 locuințe. Lucrările la primele 5 case au fost demarate în luna octombrie.
În ultimele luni s-au făcut pași importanți în cadrul activității îmbunătăţirea condiţiilor de locuit ale persoanelor din grupul ţintă. Prin realizarea acestui obiectiv, 17 locuințe vor fi reabilitate și 90 de panouri solare vor fi montate astfel încât beneficiarii să beneficieze de dotările minime necesare pentru apă caldă și încălzire.
Luna aceasta au fost demarate lucrările de reabilitare a unui număr de 5 case. Lucrările presupun: schimbarea acoperișului și a geamurilor dar și izolarea exterioară a locuințelor.
De asemenea, până în prezent s-au montat 45 de panouri solare din cele 90. 
Au fost obținute licențele definitive pentru serviciile sociale
În urma controlului efectuat de către inspectorii din cadrul Agenției Județene de Protecție și Inspecție Socială Constanța, s-au obținut licențele definitive pentru cele patru servicii sociale și anume: Centru de zi de socializare și petrecere a timpului liber „Clubul vârstnicilor”, Centrul comunitar de asistență și prevenție, Centrul de zi de consiliere și sprijin pentru părinți si copii, Serviciul social de asistență și suport pentru persoanele adulte cu dizabilități.
Cele patru centre au fost înființate în cadrul activității – Dezvoltarea şi furnizarea de servicii sociale, medicale şi medico-sociale.
Activități în cadrul proiectului
După finalizarea cursului de lucrător în comerț, cursanții au susținut în data de 06 octombrie examenul de absolvire. Pe 26 octombrie, cursanții au susținut examenul pentru meseria de  cofetar patiser.
Cursurile de calificare profesională se organizează în cadrul unei activități a proiectului ce vizează creşterea gradului de ocupare al persoanelor inactive din comunitatea marginalizată Satu Nou – 64 de programe de ucenicie și înființarea a 60 de noi locuri de muncă.
De asemenea în data de 10 octombrie, 17 persoane din grupul țintă au beneficiat de analize gratuite.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, axa prioritară 4 “Incluziunea socială și combaterea sărăciei”.
Pentru mai multe informații despre implementarea proiectului accesați site-ul: www.fortin.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*