Complexul Muzeal de Ștințe ale Naturii, Consiliul Județean Constanța

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța introduce măsuri stricte de biosecuritate în Microrezervație

Conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța (CMSN) anunță implementarea unor măsuri suplimentare de biosecuritate la nivelul Secției Microrezervație și al sectorului destinat păsărilor exotice, în vederea protejării animalelor aflate în îngrijirea instituției și a menținerii unui mediu sigur pentru vizitatori și personal.

Potrivit reprezentanților CMSN, accesul în incintă cu orice animale provenite din exterior este strict interzis, indiferent de specie sau de proveniența acestora. Măsura are rolul de a preveni introducerea unor agenți patogeni care ar putea afecta sănătatea animalelor găzduite în cadrul Microrezervației.

„Pentru protejarea animalelor din Microrezervație și pentru respectarea normelor de biosecuritate, este interzis accesul cu orice animale provenite din exterior, indiferent de proveniența lor”, transmit reprezentanții instituției.

Vizitatorii sunt informați că nerespectarea acestei reguli atrage automat refuzul accesului în incinta obiectivului.

Ce trebuie făcut în cazul observării unui animal rănit

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța reamintește publicului că intervențiile asupra animalelor sălbatice rănite trebuie realizate exclusiv de personal specializat, conform legislației în vigoare.

Astfel, persoanele care observă un animal rănit sunt sfătuite să solicite ajutorul autorităților competente prin apelarea serviciilor specializate:

  • Poliția Animalelor, prin numărul unic de urgență 112, în situațiile care necesită intervenție rapidă;
  • Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Județeană, pentru evaluarea stării de sănătate a animalului;
  • Centrele autorizate de reabilitare a faunei sălbatice, acolo unde situația o impune.

Reprezentanții instituției atrag atenția că manipularea unui animal rănit de către persoane neautorizate poate reprezenta un risc atât pentru animal, cât și pentru oameni. Din acest motiv, cetățenii sunt îndemnați să nu încerce să îl transporte sau să îl trateze pe cont propriu.

„Nu încercați să manipulați animalul. Personalul autorizat va interveni în condiții de siguranță”, subliniază CMSN.

Protejarea animalelor, responsabilitatea tuturor

Prin respectarea acestor reguli, vizitatorii contribuie la menținerea unui mediu sigur și sănătos pentru animalele aflate în grija Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, precum și pentru personalul și publicul care vizitează zilnic Microrezervația.

Reprezentanții instituției mulțumesc tuturor pentru înțelegere și cooperare, subliniind că măsurile de biosecuritate reprezintă un element esențial în protejarea faunei și în prevenirea apariției unor probleme sanitare care ar putea afecta animalele din cadrul complexului.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*