Educație

Pași importanți pentru modernizarea infrastructurii educaționale din Istria

Înființare laboratoare de științe multidisciplinare în cadrul școlilor din comună.

Primăria Istria implementează în această perioadă proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipemente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Istria, județul Constanța”. Investiția are o valoare de 1.106.895,15 lei și se realizează cu fonduri europene obținute prin Componenta C15 – Educație a Planului Național de Redresare și Reziliență.

„Am semnat contractul pentru furnizarea materialelor didactice și a echipamentelor digitale și urmează ca acestea să fie livrate și instalate. În luna iulie vom semna și contractul pentru achiziționarea mobilierului. În septembrie, atunci când elevii se vor întoarce la școală vor beneficia de calse moderne și echipamente de ultimă generație pentru desfășurarea procesului educațional”, a declarat primarul Mihai Ionescu.

Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipemente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Istria, județul Constanța” presupune modernizarea: Școlii gimnaziale nr.1 Istria, Școlii gimnaziale nr.2 Nuntași, Grădiniței cu program normal Istria și Grădiniței cu program normal Nuntași. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt cei 313 preșcolari și elevi care își desfășoară activitatea educațională în cele patru unități de învățământ.

Prin implementarea proiectului se va realiza dotarea cu echipamente digitale a laboratorului de informatică existent în cadrul Școlii gimnaziale nr. 1 Istria; dotarea a 17 săli de clasă cu echipamente TIC obligatorii și alte dispozitive și echipamente tehnologice; dotarea a 17 săli de clasă cu mobilier și echipamente didactice; înființarea a două laboratoare de științe multidisciplinare (câte unul în fiecare școală) și dotarea acestora cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale.

Obiectivul general al proiectului vizează combaterea accesului limitat la educație, crearea unui sistem de educație echitabil, creșterea capacității de reziliență a sistemului educațional prin modernizarea infrastructurii educaționale și a dotării aferente, în corelare cu nevoile prezente și viitoare al pieței forței de muncă, în vederea asigurării participării la un proces educațional de calitate, modern și incluziv.

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*