Miercuri, 2 aprilie 2025, sediul Primăriei comunei Lumina a fost gazda conferinței de presă ce a marcat lansarea oficială a proiectului transfrontalier „Alegem Sănătatea și Natura pentru Protejarea Planetei / Choosing Health And Nature for Global protEction (CHANGE)”, cod ROBG00068. Acest proiect este finanțat prin Programul INTERREG VI-A România-Bulgaria și reprezintă o inițiativă transfrontalieră cu un impact educațional și ecologic semnificativ.
Evenimentul a fost organizat de Primăria comunei Lumina în parteneriat cu Primăria Municipiului Krushari și Școala Gimnazială „Hristo Smirnenski” din Krushari, Bulgaria, cu sprijinul Școlii Gimnaziale nr. 1 Lumina. La conferință au participat reprezentanți ai autorităților locale, cadre didactice, părinți, elevi și membri ai comunității, precum și parteneri din Bulgaria, evidențiind astfel importanța cooperării regionale pentru atingerea obiectivelor comune privind educația și protecția mediului.
Scopul principal al proiectului CHANGE este promovarea și extinderea educației ecologice în rândul elevilor din ciclul primar și gimnazial, atât din România, cât și din Bulgaria. Inițiativa are în vedere crearea unei rețele durabile de autorități publice, profesori, părinți și membri ai comunității, care să colaboreze activ pentru formarea unei culturi ecologice solide în rândul noilor generații.
De asemenea, proiectul presupune dezvoltarea unor facilități moderne de învățare, menite să sprijine reducerea poluării și protejarea mediului. Aceste obiective vor fi realizate printr-o serie de activități educaționale, ateliere, schimburi de experiență și acțiuni de conștientizare, desfăȟurate pe parcursul implementării proiectului.
Conferința de presă a fost un eveniment esențial în cadrul activităților de promovare a programului de finanțare și a inițiativelor proiectului, contribuind la o mai bună informare a comunităților implicate și la consolidarea parteneriatului transfrontalier.
Prin astfel de inițiative, autoritățile locale și instituțiile de învățământ din România și Bulgaria încurajează dezvoltarea unei generații responsabile, conștiente de importanța protejării mediului și pregătite să acționeze pentru un viitor sustenabil.