Educație

Cursuri de șah și pictură pentru copiii din Tuzla

Primăria Tuzla prin Centrul pentru Tineret „Ion Creanga” organizează cursuri gratuite de șah și pictură pentru toți copiii din comună. Cursurile au fost demarate luna aceasta și sunt așteptați să se înscrie elevii pasionați de pictură dar și cei care vor să descopere frumusețea jocului de șah.

Cursurile inițiate de administrația locală au ca scop dezvoltarea și aprofundarea abilităților copiilor dar și descoperirea de noi talente.

Clubul de șah și-a reluat activitatea începând de miercuri 18 octombrie. Cursurile sunt dedicate tuturor copiilor, atât celor care vor să învețe să joace sah cât și celor avansați. Menirea acestui proiect este să aducă bucurie, distracție și cunoaștere, îmbinând armonios jocul de șah în competiție cu rezolvarea problemelor de strategie. Clubul este deschis și pentru noi membrii.

„Învățăm că în viață nu câștigăm întotdeauna, dar oricând putem începe un nou joc pe care îl putem câștiga datorită lecției învățate anterior. Șahul, ca și viața, presupune și greșeli, dar și un proces continuu de învățare. Jucând șah vom căpăta deprinderea să limităm riscurile, să evităm înfrângerile și descurajarea. Mai concret vom fi mai puternici” este îndemnul profesorilor de șah, adresat copiilor.

Marți 31 octombrie 2023, au încep și cursurile de pictură. Copii pasionați de pictură sunt așteptați să se înscrie în „Clubul Culorilor”.  Sub îndrumarea doamnei profesor Mihaela Florescu copiii pasionați de penel și culoare vor învața să aștearnă…„toamna pe hârtie”.

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*