Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia continuă să scrie istorie. Publicul a trăit o nouă seară de aur, în care emoția, energia și aplauzele au transformat scena într-un spectacol al inimilor și glasurilor.
Atmosfera de la Mamaia a adus împreună artiști legendari și spectatori de toate vârstele, confirmând încă o dată că muzica ușoară românească este o parte esențială a identității noastre culturale. Marina Voica, Adrian Daminescu, Daniel Iordăchioae, Marcel Pavel, Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan au urcat pe scenă și au interpretat cu emoție șlagăre care au marcat generații.
Seara s-a încheiat apoteotic, cu un concert extraordinar susținut de Delia, care a adus un suflu modern și a închis evenimentul cu un val de energie și aplauze.
Artiștii, despre emoția festivalului
Artiștii prezenți au subliniat bucuria de a reveni pe scena de la Mamaia și de a simți legătura profundă dintre public și muzică.
„Publicul a fost foarte cald și primitor. (…) În ediția aceasta chiar am avut un regal, toți marii artiști au fost aici. Eu trăiesc de 40 de ani în preajma lor și sunt fascinată că astăzi se întâmplă asta, la nivelul la care era nevoie să se întâmple o astfel de desfășurare de forțe”, a mărturisit Anca Țurcașiu.
Și Monica Anghel a vorbit cu emoție despre festival:
„E magie pură! (…) Mă bucur că vin artiști consacrați, coloși ai acestei țări. Faptul că oamenii te ascultă, te descoperă, este un lucru fantastic. Nu trebuie să ne uităm valorile!”
Juriul – între nostalgie și speranță
Membrii juriului, Corina Chiriac și Adrian Romcescu, au vorbit despre semnificația profundă a festivalului.
„Este despre reîntoarcerea la inocență – un aspect pe care cred că trebuie să-l păstrăm în minte. (…) Acești oameni, chiar dacă au scris istoria muzicii noastre, rămân inocenți prin pasiunea și sinceritatea lor”, a declarat Corina Chiriac.
La rândul său, Adrian Romcescu a evidențiat rolul festivalului în descoperirea noilor talente:
„Aici întâlnim tineri aflați chiar la începutul carierei. (…) La noi, în România, se poate întâmpla oricând ceva frumos și valoros, în orice domeniu.”
Întâlnirea generațiilor și aplauzele publicului
Evenimentul a confirmat ceea ce artiștii și spectatorii simt deopotrivă: muzica ușoară românească trăiește prin emoția celor care o iubesc. Întâlnirea dintre generații, pe scenă și în public, a creat o punte de continuitate, iar aplauzele au arătat că șlagărul românesc rămâne viu.
Gala și conferința de presă
Astăzi, emoția continuă cu Gala Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia, când vor fi anunțați câștigătorii celor două secțiuni de concurs și va fi decernat Trofeul Mamaia 2025.
Înainte de seara festivă, organizatorii invită publicul și presa la o conferință care va avea loc în Piațeta Perla, la Centrul de presă al festivalului, începând cu ora 18:00. La întâlnire vor participa Ionel Tudor, Andrei Tudor, Anca Țurcașiu, Marcel Pavel și Monica Anghel.
Organizatori și parteneri
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, condus de Laura Abibula Stroe, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Destinația Turistică Mamaia Constanța și Riviera Românească – Județul Constanța.







