Luni, 16 septembrie, 25 de copii din comuna Pantelimon au avut parte de o experiență aparte, plină de bucurie și descoperiri, datorită unei inițiative comune a administrației locale și a Asociației Umanitare „Aurora – Salt Spre Stele”.
Excursia a început pe faleza din Mamaia, unde micuții s-au bucurat de briza mării și de jocurile în aer liber. Ziua a continuat cu o vizită în zona expozițională a Delfinariului, loc care le-a stârnit curiozitatea și fascinația pentru lumea marină. Nu a lipsit nici joaca în parcul de la Gară, unde cei mici au avut ocazia să își consume energia într-un mediu sigur și prietenos.
Organizatorii au pregătit pentru copii o masă caldă, fructe și apă, dar și o surpriză dulce – înghețata, care a adus și mai multe zâmbete pe chipurile lor. La finalul zilei, surprizele au continuat: fiecare copil a primit un ghiozdan complet echipat cu rechizite, pentru a începe școala cu tot ce le este necesar.
Primarul comunei Pantelimon, Costel Armășescu, a transmis un mesaj de mulțumire pentru sprijinul oferit: „Împreună putem construi momente care rămân în sufletele copiilor. Mulțumesc Asociației Umanitare «Aurora – Salt Spre Stele» pentru implicare și Părintelui Constantin Nedelcu, care a intermediat această activitate.”
Astfel de inițiative arată importanța colaborării dintre autorități, comunitate și organizațiile umanitare, pentru a oferi copiilor nu doar ajutor material, ci și amintiri frumoase care le pot modela viitorul.








