Comunitate, Educație

Caloianul – obicei străvechi, preluat de copiii din Vulturu

În fiecare primăvară, în a treia zi de joi după Paște, cadrele didactice din Vulturu împreună cu părinții și elevii readuc la viață un obicei străvechi, de invocare a ploii, în acest fel transmițând de la o generație la alta tradițiile și obiceiurile satului.

Dobrogenii prețuiesc tradițiile, iar unul dintre ritualurile pe care nu vor să-l lase să moară este Caloianul. Obiceiul are o terminologie populară bogată („Iene”, „Scaloian”, „Ududoi”, „Murmuliță de ploiță”, „Tatăl soarelui” etc.) și este cunoscut atât în Dobrogea cât și în sudul României, în Oltenia, Muntenia, și sudul Moldovei, unde seceta era mai frecventă.

Caloianul este un obicei popular practicat în trecut pentru aducerea ploii. Caloianul era solul trimis de oameni la zeul ploii, pentru a-l îndupleca să dezlege ploile. Pe vreme de secetă, fetele şi femeile de la ţară făceau un omuleţ din lut galben (numit „Caloian”) pe care-l puneau într-un sicriu şi pe care-l boceau ca pe un mort, imitând astfel ritualul înmormântării. Femeile cântau o poezie anume şi apoi îngropau omul din lut lângă o fântână. După trei zile îl dezgropau şi-l aruncau pe apă, pentru a tulbura apele şi norii, aşa cum se întâmplă înainte de a ploua. De ziua Caloianului, bărbaţii arau doar până la amiază, iar restul zilei petreceau.

Obiceiul este păstrat din generație în generație de gospodarii din comuna Vulturu. Astfel că a treia zi de joi, după Paște, copiii îmbrăcați în capoțele, fuste, bluze de-ale mămicilor și bunicilor, cu batice pe cap, au venit la școală încântați că vor sărbători Caloianul. În curtea școlii au confecționat din lut o păpușă pe care apoi au împodobit-o cu coji de ouă colorate și cu flori. Cu păpușa în mână au pornit în alai spre pârâul satului, bocind și cântând, invocând ploaia. Ajunși la râu copiii au dat drumul păpușii pe apă.

Însoțiți de cadrele didactice și părinți, copiii si-au manifestat bucuria în cel mai frumos și inedit mod, fiind răsplătiți de gospodinele comunei cu plăcinte calde și dulciuri. Pentru câteva ore au simțit magia naturii și cu siguranță își vor aduce aminte toată viața de sentimentele pe care le-au trăit în acea zi.

„Transmiterea tradițiilor din generație în generație reprezintă dragostea și respectul față de strămoșii noștri. Această sărbătoare se păstrează la Vulturu din moși strămoși, esențial este să ai în jur oameni cu suflet românesc și dornici să se implice în organizarea acestui ritual al Caloianului. Mulțumim, pe această cale, părinților pentru implicarea necondiționată în toate activitățile școlii” a precizat Carmen Bîzîiac, directorul instituției de învățământ.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*