Primăria Ostrov are deosebita plăcere de a invita întreaga comunitate joi, 29 mai, la o zi de profundă însemnătate spirituală și comunitară. Cu ocazia Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, va fi sărbătorită totodată și Ziua Comunei Ostrov, un moment de comuniune, recunoștință și celebrare a valorilor care ne definesc.
Evenimentul va debuta cu o slujbă religioasă oficiată la Biserica Sfântul Nicolae din Ostrov, începând cu ora 9:00, marcând sărbătoarea Înălțării Domnului. După slujbă, vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din centrul localității, urmate de o slujbă specială în memoria celor care și-au dat viața pentru țară.
În spiritul solidarității și al bucuriei, la prânz, locuitorii comunei sunt invitați la o masă festivă organizată la Căminul Cultural Ostrov. La eveniment vor participa consilierii locali, cadrele didactice, preșcolarii și elevii comunei, precum și reprezentanți ai Poliției și ai altor instituții locale.
„Dragi cetățeni ai comunei Ostrov,
Ziua de 29 mai este una cu profundă încărcătură spirituală și emoțională pentru întreaga noastră comunitate. Ne bucurăm să putem marca împreună această triplă sărbătoare: Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și Ziua Comunei Ostrov.
Este un moment în care ne aducem aminte de jertfa eroilor noștri, ne conectăm la valorile credinței și celebrăm prezentul și viitorul comunei noastre. Vă invit cu drag să ne fiți alături la evenimentele organizate și să ne bucurăm împreună, ca o adevărată familie”,
Cu respect și prețuire,
Niculae Dragomir, primarul comunei Ostrov.








