Administrație locală, Mediu

Sistemul de iluminat public din comuna Mereni va fi modernizat

Primăria Mereni a solicitat, la sfârșitul anului trecut, fonduri de la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor pentru eficientizarea sistemului de iluminat public la nivelul comunei.

Autoritățile locale au depus pe 30 decembrie o cerere de finanțare pentru implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în comuna Mereni”, în cadrul Programului – Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public derulat de Administrația Fondului pentru Mediu.

Scopul programului îl reprezintă îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu LED care să determine o eficiență energetică crescută dar și achiziționarea și instalarea sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului la nivelul întregului obiectiv de investiții.

“Ne dorim să modernizăm sistemul de iluminat public de la nivelul comunei Mereni și am decis să solicităm fonduri nerambursabile pentru realizarea investiției. Urmărim să oferim siguranță locuitorilor în timpul traficului, să economism energie dar și să diminuăm poluarea luminoasă la nivelul întregului areal al comunei”, a precizat primarul Dumitru Guriță.

Investiția presupune: realizarea unui iluminat public corect orientat către utilizatori, adaptat la funcțiunile spațiului public și la ritmul comunei și care să contribuie astfel la prelungirea accesibilității spațiilor rurale; gestionarea centralizată în timp real a sistemului de iluminat public care generează reducerea costurilor de întreținere; realizarea unui iluminat public dinamic corelat cu ritmul comunei (modificarea dinamică a nivelului iluminării ca urmare a monitorizării traficului auto și pietonal) conducând la economii de energie electrică, crearea unui iluminat interactiv făra a compromite siguranța populației, montarea unor aparate de iluminat care respectă principiile eco-designului, contribuind astfel la economisirea de resurse.

Valoarea proiectului este de 1.039.078,65 lei.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*