Și a mai trecut un an… un an altfel, plin de provocări, dar peste care elevii au reușit să treacă împreună cu profesorii lor. Au împărtășit emoție, bucurie, curiozitate. Elevii Școlii Gimnaziale „Marin Voinea” din Cerchezu, ai Școlii Primare Nr.1 din Viroaga și nu în ultimul rând piticii Grădinițelor din Viroaga și Cerchezu au lăsat ușa deschisă imaginației, s-au simțit liberi și au visat. Cărțile le-au fost alături, cărțile le-au fost prieteni…
„S-a încheiat o nouă etapă din viața elevilor noștri. Pentru noi, cadrele didactice, această etapă a însemnat o acumulare de experiențe, de emoții și împliniri trăite alături de ei, de elevii, de copiii noștri…în timp ce le-am condus o vreme pașii de-a lungul drumului pe care cu înțelepciune îl numim educație. Poate că unii dintre ei s-au mai împiedicat, dar noi am fost acolo la timp, să-i ridicăm, să-i scuturăm de praf și să le redăm aripile spre înainte. Poate că alții au pășit mai încet, mai stângaci…le-am construit două perechi de aripi…și da, au reușit, s-au ridicat! Și astfel toți au zburat hotărât până la capăt!
Ne-am străduit să le facem parcursul acesta cât mai ușor, mai frumos și mai interesant. Sunt niște viitori oameni mari de care vom fi mândri la un moment dat să spunem că au fost elevii noștri, că noi i-am însoțit o perioadă pe lunga cale a cunoașterii.
Colectivul Școlii Gimnaziale „Marin Voinea” din Cerchezu, al Școlii Primare Nr.1 din Viroaga și al Grădinițelor din Viroaga și Cerchezu le doresc elevilor o vacanță frumoasă, plină de momente de relaxare, pe care le merită cu prisosință! Să ne revedem sănătoși în următorul an școlar și să creștem noi perechi de aripi!!!”, este mesajul transmis de directorul instituției de învățământ, profesor Cătălina Cepreagă.









