Autoritățile locale din Istria au demarat, la sfârșitul lunii trecute, lucrări de reabilitare ale fostului sediul al Primăriei din localitatea Nuntași, situat pe strada Bisericii nr.6.
Pentru a veni în sprijinul locuitorilor din Nuntași, pentru ca aceștia să nu mai fie nevoiți să se deplaseze până la Istria pentru depunerea cererilor sau plata impozitelor, primarul Mihai Ionescu a decis să deschisă în localitate un punct de lucru al Primăriei.
„Prin realizarea acestui obiectiv duc la îndeplinire una dintre promisiunile pe care le-am făcut locuitorilor înainte de a deveni primar. A fost dorința oamenilor din Nuntași și sunt bucuros că am reușit să o duc la bun sfârșit. Funcționari din compartimentele impozite și taxe, agricol și asistență socială vor fi la dispoziția cetățenilor, în fiecre zi de marți și joi între orele 8.00-16.00. Aceștia vor prelua și alte cereri ce se adresează altor compartimente, urmând ca acestea să fie soluționate ulterior”, a precizat primarul Mihai Ionescu.
Lucrările de modernizare ale clădirii au fost demarate pe 29 aprilie și vor fi finalizate la sfârșitul lunii august. Acestea presupun: schimbarea acoperișului, a tâmplăriei, a ușilor interioare și exterioare; refacerea tencuielilor interioare și exterioare dar și a instalațiilor termice și electrice; amenajare grupuri sanitare; montare sistem de avertizare cu alarmă pentru situații de urgență.
Fondurile pentru înființarea noului sediu administrativ provin de la bugetul local.