Administrație locală

Retea noua de iluminat public in Sacele

Doua cartiere noi din comuna vor beneficia de o retea noua de iluminat public. Primarul Ion Oprea spune ca proiectul este unul necesar pentru cetatenii din zona.

Proiectul integrat de introducerea a retelei de canalizare, asfaltarea drumurilor, reabilitarea statiilor de apa din comuna si construirea unui centru after-school depus pe masura 322 a fost analizat in teritoriu de reprezentantii SAPARD. &Este un proiect in care ne punem mari sperante si se pare ca dupa confruntarea realizata in teritoriu de cei de la Sapard acesta ar putea fi aprobat. Speram ca rezultatul sa fie unul benefic pentru comuna noastra”, a declarat Oprea.

in pofida faptului ca perioada de criza economica a afectat administratiile locale, prin grija primului gospodar al satului se realizeaza in continuare proiecte pentru dezvolatarea comunei. &Am reusit sa iluminam doua cartiere ale comunei, sa dam ajutorul social si primim dosare pentru acordarea de lemne pentru iarna persoanelor nevoiase. Trecem peste criza cu multa atentie”, a declarat primarul comunei Sacele Ion Oprea. Totodata, edilul spune ca ocuparea functiei de prefect de catre Claudiu Palaz este benefica pentru judetul Constanta intrucat acesta este un profesionist. &Dupa Revolutie este cel mai bun prefect in functie”, a mentionat primarul Ion Oprea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*