Administrație locală, Mediu

Proiect pentru modernizarea iluminatului public din comuna Mereni

Consilierii locali din Mereni au aprobat în luna august proiectul de hotărâre privind participarea la Programul Administrației Fondului de Mediu (AFM) privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public cu proiectul “Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în comuna Mereni, județul Constanța”.

AFM a publicat Ghidul Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de luminat public. Scopul programului îl reprezintă îmbunătațirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu LED care să determine o eficiență energetică crescută dar și achiziționarea și instalarea sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului la nivelul întregului obiectiv de investiții.

“Având în vedere ca în comuna Mereni se dorește realizarea de investiții în sistemele de iluminat public cât și ameliorarea eficienței și a distribuirii iluminatului am realizat documentația necesară pentru depunerea proiectului la AFM. Prin realizarea investiției urmărim să oferim siguranță locuitorilor în timpul traficului, să economism energie dar și să diminuăm poluarea luminoasă la nivelul întregului areal al comunei”, a precizat primarul Dumitru Guriță.

Investiția presupune: realizarea unui iluminat public corect orientat către utilizatori, adaptat la funcțiunile spațiului public și la ritmul comunei și care să contribuie astfel la prelungirea accesibilității spațiilor rurale; gestionarea centralizată în timp real a sistemului de iluminat public care generează reducerea costurilor de întreținere; realizarea unui iluminat public dinamic corelat cu ritmul comunei (modificarea dinamică a nivelului iluminării ca urmare a monitorizării traficului auto și pietonal) conducând la economii de energie electrică, crearea unui iluminat interactiv făra a compromite siguranța populației, montarea unor aparate de iluminat care respectă principiile eco-designului, contribuind astfel la economisirea de resurse.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*