Autoritățile locale din Istria lucrează la un proiect integrat ce are două componente, pe de o parte se urmărește înființarea rețelei de canalizare menajeră cu stație de epurare și pe cealaltă parte reabilitarea, extinderea, modernizarea sistemului de apă la nivelul comunei.
Pentru realizarea acestui proiect de anvergură se lucrează la Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție pentru reabilitarea, extinderea, modernizarea sistemului de apă. De asemenea au fost realizate studiul geo și expertiza tehnică.
Luna aceasta, în ședința de Consiliu Local, se va supune atenției consilierilor locali proiectul de hotărâre privind aprobarea întocmirii studiul de fezabilitate pentru înființarea rețelei de canalizare menajeră cu stație de epurare.
„După finalizarea acestor studii urmează să căutăm surse de finanțare guvernamentale sau europene pentru implementarea proiectului integrat. Este un proiect important pentru dezvoltarea comunei prin care se vor introduce aproximativ 40 de kilometri de rețea de apă și canalizare”, a precizat primarul, Mihai Ionescu.
Beneficiarii acestei investiții sunt cele 900 de gospodării din comună.









