Lucrările de reabilitare a Căminului Cultural din localitatea Gârliciu au fost finalizate, iar în această perioadă, administrația locală face demersurile necesare pentru recepția finală a proiectului. Clădirea, care are o vechime de peste 50 de ani, nu a mai beneficiat până acum de lucrări majore de modernizare.
Reabilitarea Căminului Cultural a fost realizată printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C10. Contractul de finanțare, în valoare de 3.254.360,54 lei, a fost semnat în data de 14 iulie 2022, iar perioada de implementare se încheie oficial în 14 iulie 2025.
Clădirea principală este acum complet reabilitată, iar sala mare este pregătită pentru a găzdui evenimente culturale, având o capacitate de 100 de locuri pentru spectatori și o scenă adaptată pentru aproximativ 50 de artiști. Totuși, autoritățile locale au decis ca spațiul să nu fie utilizat imediat după recepție, din motive obiective.
„Din fericire pentru noi, lucrările au fost finalizate și ne pregătim pentru recepția finală. Din păcate, în proiect nu au fost prinse, în vederea reabilitării, și anexele clădirii”, a transmis primarul Anica Tufă.
Anexele clădirii, precum și sala de la etajul 1 – unde se dorește amenajarea unei biblioteci moderne – nu au fost incluse în proiectul inițial. De asemenea, nici dotările necesare funcționării Căminului (mobilier, echipamente tehnice etc.) nu au fost acoperite de actualul buget.
În acest context, Primăria Gârliciu este în căutare de noi surse de finanțare care să permită dotarea completă a Căminului Cultural și finalizarea lucrărilor la anexele acestuia. Până atunci, deși spațiul este pregătit din punct de vedere tehnic, va rămâne închis, pentru ca întreaga clădire să poată funcționa în condiții optime, la standarde moderne.
Reabilitarea Căminului Cultural reprezintă un pas important pentru viața culturală a comunității din Gârliciu, iar autoritățile speră ca, în curând, întregul complex să poată fi dat în folosință, complet echipat și modernizat.








