Seria neregulilor din fostele administratii locale continua sa iasa la iveala dupa plecarea fostilor primari din fotoliile pe care le-au ocupat timp de patru ani. in comuna Dumbraveni de exemplu, noul primar se confrunta cu lipsa mai multor documente din contabilitatea Primariei. Potrivit spuselor noului primar social-democrat, Gheorghe Cenusa, aceasta situatie s-a constatat dupa ce mostenitorii unui teren din Dumbraveni au solicitat reprezentantilor Primariei un raspuns privind stadiul in care se afla dosarul pe care l-au depus in vederea recuperarii pamintului ce a apartinut parintilor. La sediul administratiei locale s-au gasit doar niste copii ale dosarului, insa nicidecum originalul. Terenul revendicat este intravilan si se afla langa Casa Agronomului. Am cautat dosarul mostenitorilor si nu l-am gasit. Acesta probabil a fost luat de fostul primar (n.r. – Gheorghe Badan), impreuna cu alte documente care lipsesc din Primarie. Cel mai probabil, avea un interes si de aceea a luat documentele”, a declarat primarul. Conform spuselor reprezentantilor Primariei Dumbraveni, in momentul in care venea vorba de terenul respectiv, fostul primar liberal nu lasa pe nimeni sa se apropie de dosar, nici sa vorbeasca cu mostenitorii de drept in afara de el si prefera sa stie el toate informatiile. Alti angajati ai Primariei sustin ca fostul edil-sef ar fi parasit incinta primariei cu brate de documente, in copiirdquo;. Primarul spune ca mostenitorii asteapta un raspuns referitor la dosarul inaintat dar, in lipsa documentelor, nu le poate oferi acest raspuns, o solutie fiind refacerea intregului dosar si reluarea procedurilor. Cenusa mai spune ca nu stie ce documente ar mai putea lipsi si de aceea are de gind sa solicite efectuarea unui audit la Primarie, pentru a se face ordine in documentele administratiei locale. Actualul primar l-a somat pe fostul edil sa aduca inapoi, la primarie, toate documentele lipsa, iar raspunsul acestuia ar fi fost ca va cauta documentele acasa la el si le va aduce inapoi la primarie.









